Un bărbat de 29 de ani a fost pus sub acuzare de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru omor, după ce a ucis o persoană fără adăpost şi a transportat cadavrul prin oraş cu un cărucior de cumpărături. Incidentul a avut loc pe 25 septembrie 2024, în Sectorul 1 al Capitalei, într-un imobil frecventat de persoane fără adăpost.
Potrivit procurorilor, agresorul şi-a lovit victima cu o sapă în zona capului, provocându-i răni mortale. Ulterior, acesta a transportat-o cu ajutorul unui cărucior de cumpărături într-o zonă cu vegetaţie din apropiere, unde a abandonat atât cadavrul, cât şi căruciorul.
Trupul neînsufleţit a fost descoperit câteva zile mai târziu, înfăşurat în pături.
"La data de 25.09.2024, în intervalul orar 15:00 – 16:00, în timp ce se afla în municipiul Bucureşti, Sectorul 1, într-un imobil folosit de persoane fără adăpost, pe fondul unei stări conflictuale, inculpatul i-a aplicat victimei (un bărbat în vârstă de 34 de ani) mai multe lovituri cu o sapă în cap, cu consecinţa unor leziuni traumatice incompatibile cu viaţa. Ulterior, inculpatul a învelit cadavrul în două pături şi l-a transportat cu un cărucior de cumpărături până într-o zonă cu vegetaţie din apropiere, unde a abandonat atât cadavrul, cât şi căruciorul", au transmis luni procurorii, scrie Spot Media.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior instanţa a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, care au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie, primii sosiţi la faţa locului.