Gheorghe Ghenea, infirmierul de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Slatina, care şi-a omorât, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o colegă asistentă a lăsat o scrisoare de adio în care îşi spune motivele.

Omul a avut o relaţie cu asistenta Ramona Cosmescu, însă ar fi intervenit un alt bărbat între ei, descris drept "ofiţer sub acoperire la DNA".

Criminalul a lăsat scrisoarea acasă şi i-a transmis surorii lui să o dea presei.

Conţinutul scrisorii a fost publicat de site-ul adevarul.ro. În scrisoare spune că simţea nevoia să se răzbune şi că-i pare rău că nu îl poate omorî şi pe bărbatul care ar fi intervenit între el şi Ramona Cosmescu.

"Această jigodie nenorocită mi-a distrus viaţa. Ea, în cîrdăşie cu omul în care a-m avut mare încredere, ofiţer sub acoperire la DNA. M-au umilit în cel mai cumplit mod. Din această cauză am recurs la acest gest. Pentru mine era un calvar să mai trăiesc în halul ăsta. Nr. de telefon al acestui animal (n.r. – a lăsat şi numele bărbatului).

Vreau să afle toată lumea de ce-am recurs la acest gest. Ajunsesem să fiu urât de toată lumea din cauza lor. Îmi pare tare rău că nu pot să-l omor şi pe el. Din mormânt, din Iad de unde dracu oi fi, nu am să-i dau pace. Ar fi multe de spus, dar simt că mă sufoc şi nu pot să-mi duc planul la îndeplinire. Am tot amânat din cauza la mama mea care o să sufere, dar nu mai puteam trăi.

Porcul de la DNA are numărul ..., iar în telefonul meu e trecut Plimbatu. Are birou la intrare pe poarta din spate a Poliţiei Municipiului, cum intri faci în stânga şi urci scările la etajul 1, ultimul birou pe stânga. Trebuia să omor şi pe Mischie şi Alice, dacă nu reuşeau ei să le bage la puşcărie. Bine că m-am prins la timp. De câte ori m-am întors până acum, numai datorită mamei mele, că o să sufere mult", a scris bărbatul.

Scrisoarea a fost preluată de anchetatori, care s-au pronunţat cu privire la mobilul crimei, stabilind că a fost comisă din gelozie, notează adevărul.ro.

Persoanele invocate în scrisoare sunt medicul-şef al Secţiei Psihiatrie, Cristina Mischie, şi asistentul-şef - Alice Popescu.

Biletul lăsat rudelor nu este singurul, procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, declarând că un bilet a fost găsit şi asupra bărbatului care a omorât-o pe asistentă şi s-a sinucis ulterior, conţinutul celor două fiind asemănător.  

Crima s-a petrecut într-un salon. Înainte de crimă, uşile salonului au fost blocate. Asistenta care se afla pe tura de noapte a constatat că uşa e blocată, a chemat pompierii, iar ei au spart uşa, după care au făcut descoperirea.

Cei doi zăceau întinşi pe podea, cu faţa în jos, femeia având rănile în urma loviturilor de cuţit pe care bărbatul i le-a aplicat, iar bărbatul, de asemenea plin de sânge, după ce şi-a tăiat venele.

"Nişte imagini traumatizante pentru un om normal. (...) Imaginile pe care le-am văzut eu le-au văzut şi colegii lor", a spus Cătălin Rotea, managerul spitalului, precizând că relaţia celor doi, conform spuselor angajaţilor din cadrul secţiei Psihiatrie, "nu era o relaţie explicită sau o relaţie afişată".