Scandalul în PNL continuă. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu încearcă să distrugă imaginea partidului, încadrându-l pe liberal la categoria "marionetelor propagandei băsiste".

"Sunt uimit să văd că oameni cu experienţă politică, cu statut demn de respect pe scena politică şi în PNL nu înţeleg unde suntem, nici ce avem de făcut nici ce aşteaptă cetăţenii acestei ţării pentru care facem politic. PNL are teme foarte grele de tratat. Nu ne putem bate joc de partid. Aceia dintre noi care au ajuns marionete ale propagandei lui Băsescu trebuie să decidă dacă mai vor să servească partidul", a declarat Antonescu, într-o conferinţă de presă, potrivit Realitatea Tv.

Preşedintele Senatului a continuat cu atacurile, denunşând faptul că colegul său de partid ar promova ideile adversarilor politici ale PNL

"Nu se poate, cu experienţa politică a unui om ca Tăriceanu nu se poate să nu înţelegi că este jenant ca deja în repetate rânduri să vii şi să spui ceea ce spun şi vor să audă adversarii politici ai acestui partid", a zos Antonescu.

Liderul PNL aspus că e "cu totul şi cu totul întristător" faptul că "cineva care nu foloseşte circuitele competiţionale ale partidului face declaraţii de natură să afecteze" imaginea formaţiunii liberale şi a Uniunii în ansamblu.

"În USL nişte congrese au stabilit foarte clar, pe 7 aprilie 2012, candidatura. Este o candidatură recunoscută de partenerii politici, de care opinia publică a luat act, care a intrat în conştiinţa opiniei publice şi electoratului din România. (...) În PNL această chestiune a fost tranşată, la nivelul USL a fost tranşată. Sigur că am cerut convocarea congresului extraordinar pentru a discuta orice problemă, inclusiv aceasta ", a spus Crin Antonescu.

Reacţia lui Antonescu vine după ce vineri, senatorul PNL Călin Popescu Tăriceanu a susţinut că nu intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al partidului, dar nu a exclus să se înscrie în cursa pentru prezidenţiale. Acest a mai spus că PNL are datoria de a desemna candidatul la prezidenţiale cu cele mai mari şanse de câştig şi cel mai capabil să ocupe această funcţie, propunând organizarea de alegeri interne în partid, în care să se confrunte mai mulţi candidaţi.