Fostul fotbalist român Cristi Chivu este noul antrenor al echipei Parma din Italia. Tehnicianul era liber de contract din vara anului trecut, iar acum a semnat cu echipa Parma pentru un an și jumătate. Chivu s-a retras din cariera de fotbalist la Inter în 2014, apoi a devenit antrenor la același club pentru echipele de tineret U17, U18 și apoi U19.

Într-o postare pe rețelele de socializare, jurnalistul italian Nicolo Schira a scris că Parma i-a făcut o ofertă fostului internațional român pentru a prelua locul lăsat liber de Fabbio Pechia. Acesta a fost demis de la Parma după 7 meciuri în Serie A fără succes, dar și multe alte partide în care nu au reușit să mențină avantajul pe tabelă, informează gazzetta.it, citată de golazo.ro.

Internaționalii români Dennis Man și Valentin Mihăilă sunt legitimați la Parma, fiind jucători utilizați foarte des și în actuala stagiune, în Serie A.

Sky Sports notează că în cărți pentru postul de antrenor au fost și Andrea Pirlo (AC Milan și Juventus), și Igor Tudor, principal la Verona și Lazio, însă acesta a refuzat, scrie Digisport.ro.

Cristi Chivu a semnat un contract valabil un an și jumătate cu Parma și are ca obiectiv salvarea de la retrogradare.

La câteva zeci de minute de la prezentarea oficială, Cristi Chivu a adresat un mesaj pentru fanii Parmei, pe pagina de Instagram a echipei. Acesta îi salută pe suporteri și le cere susținerea pentru restul sezonului.

„Salutări tuturor fanilor Parmei. Sunt Cristian Chivu. Avem nevoie de susținerea tuturor fanilor. Forza, Parma”, a spus Cristi Chivu inițial în italiană, iar apoi a reluat mesajul și în română. 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!