Cristian Bitea a fost instalat duminică, pentru a doua oară în 3 ani, în funcţia de subprefect al judeţului Bihor, după ce Executivul a demis, săptămâna trecută, toţi prefecţii şi subprefecţii puşi în funcţii de Guvernul PDL-UDMR.

Toată "crema"

La evenimentul organizat în sala mare a Prefecturii au participat peste 100 de persoane, PDL-işti şi liberali, dar şi şefi de instituţii şi oameni de afaceri. Şeful Poliţiei, Adrian Bucur, cei ai ISU, Ioan Baş, Jandarmeriei, Ioan Huluban, DSP, Marius Pîrcioagă, secretarul judeţului, Carmen Soltănel, deputatul Octavian Bot, preşedintele CSM Florin Birta, Călin Gal, de la Garda Financiară, managerul Spitalului Judeţean, Gheorghe Carp, rectorul Constantin Bungău, Antim Oprea, consilierul administrativ din partea Episcopiei Ortotoxe, şeful PPDD Bihor, Ioan Lascău, sau fostul şef al CNADNR, Dorin Debucean, sunt câteva dintre numele prezente.

După ce pe parcursul săptămânii nici un lider PNL nu şi-a asumat numirea, duminică, la ora 18.30, Bitea a apărut alături de noul ministru al Transporturilor. Ovidiu Silaghi, de preşedintele PNL Bihor, Cornel Popa, de deputatul Lucia Varga şi de primarul Ilie Bolojan. Spre deosebire de alte evenimente de acest gen, ceremonia a fost una extrem de scurtă: doar 13 minute.

Cu spor şi rapiditate

Ministrul Silaghi a dat citire Hotărârii de Guvern privind eliberarea din funcţie a fostului prefect Gavrilă Ghilea şi a fostului subprefect Sorin Buhaş (cel din urmă prezent la festivitate), dar şi celei privind "aplicarea mobilităţii pentru domnul Bitea Cristian Vasile din funcţia publică de inspector guvernamental în funcţia publică de subprefect al judeţului", după care acesta a depus jurământul.

Tânărul s-a angajat să respecte "Constituţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului", să aplice "în mod corect şi fără părtinire legile ţării" şi să îndeplinească conştiincios îndatoririle ce îi revin. Apoi, şi-a rostit discursul adresându-se pe nume "greilor" din sală ("domnule senator Cornel Popa, doamnă deputat Lucia Varga, domnule primar Ilie Bolojan, domnule rector, domnule Claudiu Pop") şi la "colectiv" colegilor din Prefectură, primarilor şi invitaţilor. "Îmi exprim convingerea că voi începe acest nou mandat cu un spor de competenţă, de obiectivitate şi de rapiditate în munca de zi cu zi, alături de dumneavoastră, de colegii din Prefectură", a spus Bitea.

"Dialog dezvoltător"

Proaspătul subprefect a făcut apoi câteva referiri la campania electorală, dând asigurări că personalul Prefecturii va veghea la corectitudinea desfăşurării ei, şi a promis totodată deschidere faţă de administraţiile locale şi partide. "Administraţia trebuie să se bazeze pe un dialog dezvoltător cu dumneavoastră şi nu pe termene şi litigii în instanţă", a spus Bitea, adăugând că instituţia "va fi echidistantă sau echiapropiată pentru toate formaţiunile politice, parlamentare şi neparlamentare".

Făcând apropo la conflictul cu fostul prefect Gavrilă Ghilea, Bitea a ţinut să asigure asistenţa că va fi ascultător. "Eu sunt un om de echipă, în acelaşi timp sunt şi un om de ierarhie, în relaţie corespunzătoare cu domnul prefect, cu ministrul Administraţiei şi Internelor, cu Guvernul României, cu organele sale de specialitate de la nivel central, şi, sigur, în relaţie orizontală, de colaborare cu municipalitatea în primul rând, dar şi cu celelalte administraţii publice locale", a spus Cristian Bitea.

Cu ochii pe Autostradă

Cel care a încheiat ceremonia a fost ministrul Ovidiu Silaghi, care le-a amintit celor prezenţi că îi aşteaptă o sarcină grea, de vreme ce vin "două cicluri electorale importante" şi că "menirea directorilor de deconcentrate nu este în nici un caz aceea de a se implica în campania electorală, aşa că vă transmit acest mesaj să luaţi măsuri ferme, legale".

Scurt şi la obiect, ministrul a deschis şi subiectul Autostrăzii Transilvania. "Autostrada Transilvania, după cum ştiţi, se află în gestionarea Ministerului meu. Vă rog frumos să colaborăm pe această temă, pentru că este o temă pe care toată această comunitate o doreşte", a spus el.

O altă notă discordantă faţă de alte ceremonii de acest gen a fost că nimeni altcineva nu a mai ţinut discursuri. Festivitatea s-a încheiat cu ciocnirea unei cupe de şampanie şi bufet suedez.

Subprefect cu "antecedente"

Numirea lui Cristian Bitea ca subprefect este surprinzătoare, el provenind din PD, iar de numele său fiind legate mai multe controverse. După ce a fost vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a PD la nivel naţional, în 2004 a fost numit subprefect al judeţului Ialomiţa, fiind păstrat în funcţie de fostul premier Călin Popescu Tăriceanu inclusiv după ieşirea PDL din executiv.

În 2009, Bitea a fost numit subprefect de Bihor de către Guvernul Boc II, dar a fost demis în 2010 de către Guvernul Boc III, după ce a intrat în conflict deschis cu prefectul Gavrilă Ghilea. Acesta îi reproşa că se prezintă la serviciu cu întârziere sau deloc, că nu îi recunoştea autoritatea şi chiar că i-o submina, astfel încât a obţinut înlocuirea sa cu fosta şefă a Cancelariei, Adelina Coste.

Pe de altă parte, noul prefect al judeţului, cel mai probabil Claudiu Pop, va fi numit săptămâna următoare.