Guvernul Boc, reunit miercuri seară în şedinţă, a decis, printre altele, şi eliberarea din funcţie a subprefectului de Bihor Cristian Bitea.

"Guvernul a aprobat astăzi o hotărâre potrivit căreia se aplică mobilitatea pentru înalţii funcţionari publici în cazul subprefectului de Bihor, Bitea Cristian Vasile. Astfel, Bitea Cristian Vasile trece din funcţia publică de subprefect al judeţului Bihor în funcţia publică de inspector guvernamental", se arată în informarea Guvernului.

După cum se ştie, în ultimele luni, subprefectul a avut mai multe dispute cu prefectul judeţului, Gavrilă Ghilea. Deşi amândoi provin din acelaşi partid, ei reprezintă grupuri de interese diferite.

Război la nivel înalt

Conflictul dintre reprezentanţii Guvernului în Bihor a izbucnit în luna iunie, când prefectul Gavrilă Ghilea a emis un ordin prin care îi retrăgea subprefectului Cristian Bitea atribuţiile de supervizare a Direcţiei Juridice, ca apoi să îi ceară să se mute cu biroul în apropierea biroului său, constatând că absentează mult. Ulterior, prefectul a interzis accesul în instituţie a unei studente pe care Bitea o ducea zilnic cu el la serviciu, prezentând-o ca voluntară aflată în practică şi folosind-o ca secretară, fără a avea încheiat însă niciun contract cu Prefectura.

În replică, subprefectul s-a declarat abuzat de prefect, atât în presă cât şi prin memorii trimise Guvernului, arătând că Ghilea e cel care absentează de la instituţia guvernamentală, fiind preocupat mai mult de clubul de fotbal şi firmele de construcţii pe care le patronează, iar într-un text publicat pe blogul personal l-a catalogat pe prefect "mojic şi fraierman".

Ultimul episod al conflictului s-a consumat zilele trecute, odată cu apariţia, sub formă de reclamă, neasuamtă, a unui articol compromiţător la adresa lui Ghilea, într-o publicaţie locală. Textul, despre care s-a aflat că a fost plătit de un jurnalist, prieten de-al lui Bitea, prezintă informaţii despre contractele pe care firma lui Ghilea le are cu primăriile şi cu alte instituţii publice din judeţ, şi care l-ar pune în conflict de interese.

La cererea partidului

Decizia Executivului vine la scurt timp după ce şeful PDL Bihor, Ştefan Seremi, i-a trimis premierului Emil Boc o scrisoare prin care cere i-a cerut mazilirea lui Bitea şi care a fost prezentată, în exclusivitate, de BIHOREANUL.

Seremi îi spunea premierului, în scrisoare, că Bitea a creat şi întreţinut la Prefectura Bihor "o situaţie intolerabilă, gravă şi periculoasă", care "a prejudiciat grav imaginea partidului". Mai mult, liderul PDL Bihor şi-a exprimat bănuiala că fostul subprefect ar "sifona" informaţii interne ale Prefecturii către secretariatul Consiliului Judeţean, condus de liberali.

Bitea optimist: Demis, dar cu perspective

Contactat de BIHOREANUL, Cristian Bitea, a declarat că nu este afectat de trecerea sa în rândul inspectorilor guvernamentali, categorie considerată un "cimitir al elefanţilor" unde sunt scoşi pe linie moartă foştii prefecţi şi subprefecţi proveniţi aproape cu toţii din rândurile partidelor de opoziţie.

"Nu consider că a fost o măsură luată împotriva mea, ci o chestiune de strictă oportunitate guvernamentală pentru deblocarea situaţiei din Prefectura Bihor, adică o decizie pe care Guvernul a considerat-o potrivită pentru rezolvarea situaţiei din instituţie", a declarat joi proaspătul fost subprefect.

Întrebat dacă revocarea sa din funcţie echivalează cu o victorie a prefectului Gavrilă Ghilea, cu care a avut mai multe conflicte şi care a fost susţinut pe lângă premierul Emil Boc de către preşedintele PDL Bihor Ştefan Seremi, Bitea a răspuns că în această chestiune "finalul este deschis".

Ex-subprefectul a afirmat că în ceea ce-l priveşte, cariera administrativă nu-i va fi afectată, deoarece din funcţia de inspector guvernamental are perspective şi mai bune. "De pe această funcţie, domnul Gheorghe Sârb (n.r. - fost subprefect al judeţului Bihor în guvernarea PSD, ulterior deputat PDL) a ajuns secretar general la Ministerul Sănătăţii, doamna Mioara Mantale (n.r. - fost prefect al Capitalei în guvernarea Tăriceanu) a fost numită consul general în Franţa, iar alte cinci persoane au ajuns prefecţi de judeţe", a explicat Cristian Bitea.

Citeşte mai multe despre cearta dintre Bitea şi Ghilea în articolul "Să plece "sifonarul"! Şeful PDL Bihor îi cere lui Emil Boc mazilirea subprefectului Cristian Bitea"