Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a anunţat, miercuri, că, aflat în arest preventiv după ce a lovit un poliţist, fostul deputat Cristian Boureanu a fost trimis în judecată pentru ultraj, în timp de iubita lui, Laura Dincă, a fost şi ea trimisă în judecată sub acuzaţia de mărturie mincinoasă. 

Boureanu este acuzat de trei infracţiuni de ultraj. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În rechizitoriu, procurorii arată că în 9 iunie, în jurul orei 01:30, Cristian Boureanu, aflat pe locul din dreapta-faţă într-un autoturism oprit în trafic în zona Piaţa Charles de Gaulle de către un echipaj de poliţie rutieră, a devenit violent la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie.

Boureanu l-a ameninţat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stângă, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni care pot necesita 15-20 zile de îngrijiri medicale. De asemenea, fostul deputat i-a amenintat pe cei doi poliţişti din echipaj, mai spun procurorii.

Potrivit News.ro, anchetatorii mai arată că Laura Dincă, prietena lui Cristian Boureanu, care se afla cu acesta, a fost audiată ca martor în 9 iunie şi în 6 iulie şi "a făcut afirmaţii mincinoase şi a creat o situaţie favorabilă inculpatului". 

Fostul deputat Cristian Boureanu a fost dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei în 10 iunie, după ce pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile, pentru ultraj.

Cristian Boureanu a fost dus la Poliţie, ulterior fiind solicitată o ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul Floreasca, de unde a fost externat cu diagnostic de traumatism cranio-cerebral şi fractură de sinus maxilar, după ce a fost şi el lovit de poliţist.

Brigada de poliţie rutieră a făcut publice imagini de la incidentul în care a fost implicat Boureanu. În afara scenelor în care Boureanu îi ameninţă pe poliţişti şi îl loveşte pe unul dintre ei, a fost prezentat întregul dialog cu aceştia.

În înregistrare, poliţistul căruia i-a prins mâna la portiera maşinii îl ameninţă că îl "scoate" la ştiri şi că îi va face dosar penal pentru ultraj şi vătămare corporală, spunându-i şi că este beat.

Filmul se încheie cu episodul în care poliţistul este lovit pentru a doua oară şi ripostează dându-i un pumn în faţă lui Cristian Boureanu.

Ulterior, au fost prezentate şi imagini cu riposta poliţistului la agresiunea fostului parlamentar, în care se vedea cum Boureanu este lovit în bărbie şi cade pe asfalt, în timp ce prietena sa le strigă poliţiştilor să cheme o ambulanţă.