Echipa italiană Inter Milano, antrenată de românul Cristian Chivu, s-a calificat, marți seara, în finala Cupei Italiei după ce a învins Calcio Como cu 3-2, revenind de la 0-2 în ultimele 20 de minute ale partidei.
Golul decisiv a fost marcat de tânărul Petar Sučić, în minutul 89, iar Chivu a alergat bucuros pe teren spre jucătorii săi.
Potrivit G4Media, clubul antrenat de Cristian Chivu era condus până în minutul 69, după care și-au început revenirea.
Turcul Hakan Çalhanoğlu a fost cel care a marcat primul gol pentru echipă și, tot acesta, a egalat scorul în minutul 86.
Golul victoriei a fost înscris de Petar Sučić, în minutul 89, moment în care Chivu a sprintat bucuros către jucătorii săi pe teren, la fel ca în „perioada în care era jucător”, arată aceeași sursă.
„Ne-am pus într-o situație care ne permite să visăm datorită muncii. Obiectivul nu este unul singur, ci două trofee. Como avea cea mai bună defensivă în Italia, iar noi am reușit să marcăm mai multe goluri. Doar Inter cea nebună (n.r. - la Pazza Inter) poate întoarce de două ori rezultatul cu Como în 10 zile”, a spus Chivu, citat de Golazo.
El s-a referit la faptul că victoria din Cupa Italiei a marcat a doua revenire a Interului de la 0-2 în fața celor de la Como, după victoria din Serie A, cu 4-3, din 12 aprilie.
La finalul partidei, antrenorul echipei Como, Cesc Fàbregas, a transmis că este „evident” că e dezamăgit de rezultat. A adăugat că, deși antrenorul român nu va spune niciodată acest lucru, „cu jucătorii pe care îi are la Inter, ești mereu aproape de victorie”.
Pe de altă parte, după meci, Chivu a comentat și comparațiile cu celebrul José Mourinho, ultimul antrenor al Inter Milano, care a câștigat campionatul, Cupa Italiei, dar și Liga Campionilor în sezonul 2009-2010. „Spuneți că sunt José Mourinho, pentru că vă plac titlurile, dar eu sunt doar Cristian și încerc să le ofer satisfacție celor care au avut încredere în mine. Mă gândesc doar la oamenii care iubesc aceste culori și la băieții mei, pentru tot ce au fost nevoiți să înghită în aceste luni și pentru narațiunea care s-a creat în această perioadă”, a mărturisit românul, citat de sursa menționată.
Inter Milano este lider în Serie A în acest sezon, conducând cu 78 de puncte, 12 puncte peste AC Milan și Napoli.
A doua finalistă a Cupei Italiei va fi stabilită după meciul dintre Atalanta și Lazio, programat miercuri, după ce în tur, scorul a fost egal (2-2).