Cristian Chivu a fost primit sâmbătă, alături de echipa și conducerea clubului Inter Milano, de Papa Leon al XIV-lea, la Vatican, după ce formația „nerazzurra” a câștigat titlul de campioană a Italiei. Suveranul Pontif i-a felicitat pe jucători și le-a transmis că, pentru tineri, trebuie să fie „eroi” ai valorilor autentice, nu doar ai performanței sportive.
Audiența a avut loc după ce Inter a cucerit matematic titlul în Serie A cu trei etape înainte de finalul sezonului, performanță reușită sub comanda antrenorului român.
Potrivit Vatican News, Papa Leon al XIV-lea i-a felicitat pe jucători, pe tehnicieni, pe conducători și pe suporterii clubului pentru obiectivul atins, arătând că succesul a venit prin „efort, joc de echipă, disciplină și perseverență”. Suveranul Pontif le-a transmis însă și un mesaj legat de responsabilitatea pe care o au, mai ales față de tineri.
„Mulți dintre ei se uită la voi în aceste zile ca la «eroii» lor și modele de imitat, iar acest fapt vă învestește cu o responsabilitate care merge dincolo de prestație și care vă vrea, ca sportivi, mărturisitori de valori”, a spus Papa, potrivit Vatican News. Pontiful a adăugat că tinerii „au cu adevărat nevoie de modele”, iar comportamentul sportivilor poate avea un impact „pozitiv ori negativ” asupra vieții acestora.
La finalul audienței, Papa i-a binecuvântat pe cei prezenți și familiile lor.
Vizita a avut loc cu câteva zile înaintea meciului cu Lazio, din finala Cupei Italiei, care va avea loc la Roma, pe 13 mai.