Sala Mare a Teatrului Regina Maria a găzduit, vineri seară, o proiecţie specială a celui mai nou film semnat de apreciatul regizor Cristian Mungiu, "R.M.N.", care a avut premiera internaţională la Festivalul de Film de la Cannes. Filmul este inspirat (şi) dintr-o poveste reală, cea a incidentului xenofob din 2020 de la Ditrău (Harghita), unde muncitorii din Sri Lanka au fost alungaţi de la brutăria locală după ce sătenii s-au revoltat împotriva acestora. 

La evenimentul de la Oradea a fost prezent chiar regizorul Cristian Mungiu, care a stat de vorba că spectatorii după proiecţie, dând detalii de culise şi răspunzând curiozităţilor. De asemenea, pe scenă a fost chemat şi actorul Levente Kovacs jr., de la Teatrul Szigligeti din Oradea, care a jucat rolul unui poliţist în film. 

Pelicula "R.M.N.", care a primit aprecieri la nivel internaţional în publicaţii ca Variety şi The Hollywood Reporter, conturează o poveste complexă, deseori tristă, uneori revoltătoare, despre condiţia umană în vremurile noastre. "R.M.N." se petrece într-un sat din Transilvania, cu comunitate maghiară, română şi germanică, unde viaţa nu-i uşoară, perspectivele puţine, iar tinerii plecaţi. Provoacă furie apariţia unor muncitori la brutăria locală, angajaţi din lipsă de personal dispus să lucreze pe salariul minim pe economie. Localnicii se tem că vor fi invadaţi de străini şi nu vor ca aceştia să le atingă pâinea. 


Sinopsis:

În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan preocupat de copilul care creşte fără el (Rudi), de tatăl lui rămas singur (Otto) şi de iubita lui din tinereţe pe care arde să o revadă (Csilla). Îşi doreşte să se implice mai mult în educaţia băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) şi să-l dezbare de spaimele nedesluşite care l-au cuprins. Când la fabrica de care se îngrijeşte Csilla sunt angajaţi muncitori străini, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă şi pe adulţi, iar frustrările, conflictele şi pulsiunile irump prin pojghiţa subţire de aparentă înţelegere şi calm.


Producţia beneficiază de o poveste percutantă, cadre impresionante, dar şi de actori remarcabili. Rolul lui Matthias este interpretat de Marin Grigore, iar cel al Csillei de Judith State. În film se vorbeşte în română, maghiară, germană, engleză, franceză. 

Înainte de a fi adus la Oradea, Cristian Mungiu a prezentat filmul chiar în Ditrău, comuna din Harghita, cu populaţie preponderent maghiară, unde oamenii s-au revoltat împotriva muncitorilor din Sri Lanka, nedorindu-i în brutăria locală. 

Publicația Libertatea a făcut un reportaj de la proiecția de la Ditrău, care poate fi citit aici.

"Sunt în acest fel de turneu în ţară, în care prezint filmul în fiecare seară undeva şi până acum nu au fost două proiecţii la fel. Fiecare a gândit altfel. Am început la Ditrău cu filmul, unde s-a întâmplat incidentul real. Unul dintre punctele de plecare ale filmului a fost acolo tocmai ca să le spun acelor oameni că nu e vorba despre ei, că e un film ficţional, inspirat de ceva ce s-a întâmplat acolo, dar în final încercând să generalizeze despre cum arătăm noi astăzi ca fiinţe, ca oameni, despre cum arată societatea de astăzi, despre valorile şi deciziile noastre, despre nevoia asta de a ne privi cu simţ critic în oglindă...", a spus Cristian Mungiu pe scena orădeană. 

De altfel, Mungiu a spus că "filmul nu comentează în niciun fel, nu aduce niciun fel de apreciere morală, etică, valorică". Regizorul a precizat că, la Cannes, unii au interpretat titlul peliculei ca vrând să fie o prescurtare de la "România". "Am încercat să mă delimitez clar de această perspectivă. Nu e vorba despre noi de aici (n.r. – din România), ci despre noi toţi", a adăugat cineastul. 

O orădeancă prezentă la proiecţie a caracterizat pelicula drept una incomodă, chiar enervantă, dar binevenită şi realistă, în timp ce un orădean a spus că i se pare că totuşi există un exotism în cele prezentate, iar faptele nu sunt emblematice pentru societatea noastră. "Mie mi se pare emblematic pentru un anume mod de a ne raporta la celălalt, de a reacţiona, de a ne identifica cu noi, cu grupul nostru, cu tribul din care facem parte, de a respinge lucrurile pe care nu le cunoaştem, de a nu avea răbdare nici măcar să ascultăm argumentele celuilalt. Mă bucur că vi se pare că nu trăim în lumea asta, mie mi se pare că trăim...", i-a răspuns Mungiu. 

"R.M.N." a rulat timp de câteva zile și la Cinema Palace. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!