Ansamblul Artistic Profesionist Crişana a anunţat că luni, 10 septembrie, de la ora 19, va susţine un concert caritabil la sala mare a Teatrului Regina Maria dedicat strângerii de fonduri pentru reconstrucţia Palatului Episcopal Greco-Catolic, distrus într-un incendiu.

Organizatorii concertului "Artiştii iubesc Oradea", însă, au luat o decizie suprinzătoare, aceea de a-l invita la concert pe Cristian Pomohaci, preot ortodox caterisit deoarece a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu minori.

"Artiştii iubesc Oradea"

Anunţul a fost făcut, vineri, de reprezentanţii Ansamblului Artistic Profesionist Crişana, care funcţionează în subordinea Teatrului Regina Maria.

"În concert vor evolua: orchestra şi corpul de dansatori ai ansamblului, Otilia Haragoş Seghedi, Felicia Costin, Cornelia Covaciu, Petrică Popa, Luminiţa Tomuţa, Stângaciu, Cornel Borza, Leontin Ciucur şi invitaţi de seamă, Marius Ciprian Pop, Mirela Mănescu, Cristian Pomohaci, Valeria şi Traian Ilea", au transmis aceştia, adăugând că dirijor va fi Adrian Miescu, iar regizor artistic Leontin Ciucur, şeful Ansamblului Crişana.

Un bilet la concertul "Artiştii iubesc Oradea" costă 30 de lei, banii fiind consideraţi o donaţie pentru refacerea Palatului Episcopal. Biletele se pot cumpăra de la Agenţia Teatrului.

UPDATE: S-au răzgândit!

Ulterior publicării acestei ştiri, directorul Ansamblului Crişana, Leontin Ciucur, a declarat, pentru BIHOREANUL, că Pomohaci nu va mai cânta în spectacolul cu pricina.

"L-am inclus în spectacol pentru că duminică (n.r. pe 9 septembrie) avem un spectacol la zilele comunei Sântandrei, în care este şi Pomohaci. Am apelat la aceşti invitaţi, pentru că repetaserăm deja programul şi să nu fie costuri mari, căci ei sunt deja în zonă", a explicat Ciucur motivul pentru care fostul preot a ajuns pe lista soliştilor de la concertul pentru Palatul Episcopal.

Totuşi, criticile stârnite după anunţul spectacolului l-a făcut să se răzgândească. "Am primit semnale că nu este moral să participe şi el şi am decis să-l retrag", a mai declarat Leontin Ciucur.