Preşedintele PDL Oradea, Cristian Puşcaş, a vorbit, joi, într-o conferinţă de presă, despre mega-amenda de 33,4 milioane de euro primită de Electrocentrale de la Ministerul Mediului deoarece nu a depus la timp 334.000 de certificate verzi.

"Problema amenzii era deja cunoscută de mai bine de un an de zile de fostul ministru al Mediului Rovana Plumb cât şi de ministrul PNL delegat al aceluiaşi minister, Lucia Varga, dar aspectul acesta a ajuns în atenţia opiniei publice prin vocea ministrului Korodi", a declarat Cristian Puşcaş.

Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă

Întrebat cum îşi argumentează spusele, Puşcaş a afirmat: "Ministerul Mediului ştia că s-a încălcat legea şi, ca atare, CET-ul este pasibil de amendă. Împingând raţionamentul, se ştia că este vorba despre 334.000 de certificate verzi, aşadar se putea calcula şi amenda".

Chiar dacă a admis că suma imputată Electrocentrale Oradea este un "exces birocratic" din partea Ministerului Mediului, Cristian Puşcaş a declarat că atitudinea Primăriei vizavi de aceasta este "un joc de glezne". "Pe de-o parte, de la o banală întârziere a plăţii parcării pe domeniul public şi până la plata taxelor şi impozitelor asistăm la o adevărată vânătoare a cetăţenilor, în timp ce, iată, cei care sunt reprezentanţi de frunte ai administraţiei locale tolerează cu nonşalanţă întârzieri letale pentru soarta întregului oraş", a spus şeful PDL Oradea.

Interese de grup la DDD

Acest a adăugat că executivul PMO ar trebui să informeze Consiliul Local în legătură cu starea de fapt de la Electrocentrale şi despre "demersurile şi resorturile care pot fi acţionate pentru prevenirea unui cataclism financiar pentru bugetul acestui municipiu", dar şi să găsească responsabilii care să fie traşi la răspundere pentru această amendă.

Pe de altă parte, în conferinţa de presă de joi, Puşcaş a declarat că mai mulţi orădeni i s-au plâns de acţiunile firmei de deratizare Romprest. "Nu putem să nu ne facem ecoul nemulţumirii şi frustrării cetăţenilor, care sesizează în continuare abuzurile pe care prestatorul le face în timpul furnizării servicilor DDD, în sensul nerespectării cantităţilor, a numărului de amplasamente stabilite prin contract sau chiar a schimbării tipurilor de substanţe", a spus Puşcaş, adăugând că a căpătat aceste informaţii participând la mai multe şedinţe ale asociaţiilor de proprietari.

PDL-istul a spus că "ambiţia aproape absurdă cu care administraţia locală ţine cu dinţii" de contractul încheiat cu Romprest dă de înţeles că în spatele acestuia se ascunde "un grup de interese".

"Pentru a dovedi acest lucru, am început să studiem cu atenţie atât clauzele contractului cât şi modul de îndeplinire a acestora de către părţile semnatare şi ne rezervăm dreptul ca, în situaţia în care demersul Prefecturii de a desfiinţa în contencios acest contract nu va fi soluţionat în favoarea cetăţenilor, să revenim cu detalii care să justifice şi să dovedească interesele de grup ale celor care stau în spatele acestei afaceri", a declarat Cristian Puşcaş.