Liderul organizaţiei locale a PDL, Cristian Puşcaş, a declarat joi că democrat-liberalii sunt împotriva proiectului de relocare a Muzeului Ţării Crişurilor în Cetatea Oradea, motivând că este "o soluţie absurdă". Puşcaş a declarat că "PDL nu va negocia nicio soluţie de compromis şi va încerca coagularea unei majorităţi necesare respingerii acestui proiect".

Întrebat ce formaţiuni vor încerca PDL-iştii să atragă de partea lor, atât în Consiliul Judeţean, cât şi în Consiliul Local, acesta a afirmat că este vorba despre UDMR, care, în opinia lui Puşcaş, şi-ar dori eliberarea Palatului Baroc cât mai repede - lucru care nu s-ar întâmpla în cazul mutării MŢC în Cetate - şi PSD.

"Mizăm pe colegii din UDMR, care sunt direct interesaţi în ceea ce priveşte clădirea Palatului Baroc. Ne bazăm pe nevoia lor de spaţiu acolo. În al doilea rând este vorba despre cei din PSD, pe care vom încerca să-i facem să înţeleagă inoportunitatea acestei idei. Credem că toată lumea are de suferit în urma acestui proiect, căci ar însemna 5 ani de amânare până la finalizarea noului muzeu", a afirmat consilierul local Cristian Puşcaş.

Întrebat cum comentează, în acest context, faptul că viceprimarul Ovidiu Mureşan a ieşit recent în conferinţă de presă alături de primarul Ilie Bolojan, susţinând proiectele municipalităţii, preşedintele PDL Oradea a afirmat că asta n-ar trebui să-l împiedice pe viceprimarul PSD-ist să se opună unei idei inoportune. "Şi noi susţinem proiectele benefice ale oraşului. Nu văd o incompatibilitate între faptul că viceprimarul Mureşan susţine proiectele municipalităţii şi faptul că dânsul va vota sau nu va vota proiectul Muzeului", a precizat Puşcaş.

În cadrul conferinţei de presă, acesta a mai precizat că PDL este decisă să utilizeze "orice mijloc democratic pentru zădărnicirea intenţiilor enunţate de edilii liberali", de la petiţii online, până la sesizarea organismelor naţionale şi internaţionale, iniţierea unor consultări populare (referendumuri) privind oportunitatea implementării acestui proiect sau chiar demiterea celor care "îl susţin abuziv pe agenda publică".

Ca să-şi sublinieze poziţia împotriva mutării Muzeului în Palatul Princiar, Puşcaş a enumerat argumente precum faptul că fluxurile de circulaţie din Cetate nu permit adaptarea spaţiilor acesteia pentru un Muzeu de aceste dimensiuni şi a precizat că, dacă totuşi s-ar încerca acest lucru, asta ar însemna distrugerea şi refacerea majorităţii finisajelor din Palatul Princiar.

Cristian Puşcaş a mai afirmat că nici argumentele financiare nu sunt în favoarea acestei mutări, căci ar fi nevoie de investiţii mari - care în opinia lui nici nu pot fi estimate - în modificarea Cetăţii, dar şi în adaptarea fostei Garnizoane pentru a găzdui sedii de instituţii, pe care PDL-istul le-a estimat la 750.000-1.000.000 de euro. "Vorbim de recompartimentări, remobilări, iluminat, curenţi slabi, etc", a spus acesta.

Acesta a făcut referire şi la "eventualele penalizări" pe care finanţatorul european le-ar putea impune municipalităţii pentru schimbarea destinaţiei spaţiilor din Cetate. "Poziţia PDL este cât se poate clară şi univocă: susţinem instalarea şi funcţionarea MŢC în clădirea fostei Garnizoane şi suntem de părere că finalizarea lucrărilor şi inaugurarea noului sediu al muzeului trebuie să se întâmple cât mai repede, în folosul şi spre binele tuturor", a adăugat preşedintele PDL Oradea.