Începând de marţi se desfăşoară la Bucureşti, la Bazinul Floreasca, cel de-al doilea turneu final al campionatului Superligii Naţionale de polo. În primul meci al zilei, implicit şi al turneului, cea de-a doua echipă orădeană, CS Crişul, ocupanta poziţiei a IV-a, a întâlnit formaţia gazdă, Dinamo.

Bucureştenii au trecut de Crişul Oradea fără mari probleme însă în acest joc, impunându-se cu scorul de 15-7, după ce au condus în permanenţă pe tabela de marcaj.
Trebuie remarcat însă că tinerii jucători orădeni ai clubului Crişul nu au făcut un meci slab, reuşind să se apropie de adversar şi să înscrie în fiecare repriză, respectiv chiar să se apropie la un gol de bucureşteni la un moment dat, scor 4-5.

În cel de-al doilea meci al primei etape, CSM Digi Oradea şi-a mai trecut o victorie în drumul spre cel de-al 6-lea titlu consecutiv, cu 9-4 în faţa Stelei.

Campioana en-titre a câştigat prima repriză cu 3-0, pentru ca la jumătatea meciului să fie doar un gol diferenţă între cele două echipe, după ce steliştii au câştigat sfertul al doilea cu 2-0. Ba chiar bucureştenii au reuşit să echilibreze situaţia pe tabela de marcaj la începutul reprizei a treia.

CSM Oradea a reacţionat însă imediat şi a luat din nou distanţă prin dubla lui Kadar (3-5) şi, deşi jucătorii formaţiei din Ghencea s-au mai apropiat încă o dată la un singur gol (4-5), până la finalul meciului nu au mai reuşit să treacă de apărarea orădenilor şi să obţină măcar un punct din această confruntare.


Crişul Oradea - Dinamo 7-15 (1:4, 1:1, 3:4, 2:6)

Crişul Oradea: Freundlich 2, Olcean1 (5 m), Paleacu 1, Cazacu 1, Pânzariu 1, Roman 1

Dinamo: Szilard Demeter 3, Alex Matei 3 (1 pen), Adi Georgescu 2, Teohari 2, Robu 4, Ceobanu 1, Ianc 2.


Steaua - CSM DIGI Oradea 4-9 (0:3, 2:0, 2:4, 0:2)

Steaua: Giuclea 1, Cotrău 1, Toacă 1, Mihnea Gheorghe 1

CSM Digi Oradea: Ghiban 3, Kadar 2, Creţu 2, Baidoc 1, Buşilă 1.


Clasament:

1 CSM Digi Oradea 94 p
2 Dinamo Bucureşti 74 p
3 STEAUA Bucureşti 70 p
4 CRIŞUL Oradea 31 p