În această fază vor intra câştigătoarele celor 42 de faze judeţene, plus toate echipele din Liga a III-a care s-au clasat la finalul campionatului trecut de la locul 10 inclusiv în jos. Ca urmare, din al treilea eşalon vor intra nu mai puţin de 42 de echipe.
Judeţul Bihor va avea, astfel, două reprezentante, pe Crişul Sântandrei, câştigătoarea fazei judeţene, şi Unirea Valea lui Mihai, clasată în partea a doua a Seriei a V-a din Liga a III-a.
În urma tragerii la sorţi a reieşit faptul că echipa din Sântandrei va primi pe teren propriu replica celor de la CS Vladimirescu 2003, echipa care evoluează în Liga a III-a.
"Ne aşteaptă un joc dificil, cu un adversar provenit dintr-o ligă superioară, dar noi suntem încrezători în forţele noastre şi vreau să vă spun că obiectivul nostru este de a aduce la Sântandrei cel puţin o echipă din Liga a II-a", a declarat pentru BIHOREANUL antrenorul-jucător Ciprian Dianu.
Unirea Valea lui Mihai, care la rândul ei a fost componentă a Ligii a III-a, ar trebui să evolueze, în deplasare, pe terenul celor de la Someş Oar, din judeţul Satu Mare. Cum însă vălenii şi-au anunţat retragerea din Liga a III-a, rămâne de văzut dacă vor mai evolua şi în meciul de cupă.
De altfel, multe echipe din prima fază a Cupei României figurează ca formaţii retrase din campionat, ceea ce înseamnă că adversarii acestora se vor califica la masa verde în faza următoare a competiţiei, fiind foarte probabil ca Unirea Valea lui Mihai să piardă, la rându-i, tot la masa verde.
Toate cele 42 de partide din faza I naţională a Cupei României la fotbal vor începe miercuri de la ora 17:30 şi se vor juca pe terenul echipelor din eşalonul inferior.
Iată câteva din aceste meciuri, programate în partea de vest a ţării:
VSK Municipal Miercurea Ciuc - FCM Târgu Mureş II
CS Sevişul Şelimbăr (SB) - FC Oltchim Râmnicu Vâlcea
CS Universitatea Petroşani - CS Flacăra Făget
AS Vointa Lupac - CS Gloria Reşiţa
CS Unirea Sânnicolau Mare - AS Nuova Mamma Mia Becicherecu Mic
CS Şoimii Pâncota (AR) - CS Millenium Giarmata
AS MS 08 Târgu Mureş - CS Zlatna
CS Viitorul Lechinţa - ACF Gloria 1922 Bistriţa II
FC Viorel Mateianu - SCS FC CFR 1907 Cluj SA II
CS Flacăra Hălmaşd (SJ) - CS Sănătatea Cluj
CS Vulturii Vultureni (CJ) - FC Unirea Dej
AS Someşul Oar - CS Unirea Valea lui Mihai
CS Crişul Sântandrei - CS Vladimirescu 2003
AS Arena Alba Iulia - CS Gloria CTP Arad