Formaţia bihoreană de fotbal Crişul Sântandrei s-a calificat miercuri în faza a doua naţională a Cupei României, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa de ligă a III-a CS Vladimirescu, din judeţul Arad.
Meciul, desfăşurat la Sântandrei, pe terenul echipei mai slab cotate, a fost echilibrat în prima repriză, cu ocazii de ambele părţi, dar cu o ratare uriaşă pe final a lui Lobonţ, care singur cu portarul oaspeţilor în faţă, nu l-a putut învinge.
După pauză, formaţia arădeană nu a mai putut pune presiune pe adversar, resimţind deja oboseala şi ca urmare cu greu s-a mai apropiat de buturile Crişului. Elevii antrenorului Ciprian Dianu au început să atace din ce în ce mai bine, în special după introducerea în teren a jucătorilor achiziţionaţi în această vară, Gavrilaş şi Ardelean.
După mai multe acţiuni ofensive, în minutul 83, gazdele au dat lovitura de graţie, reuşind să marcheze din faţa porţi prin atacantul Lobonţ, în urma unei lovituri de colţ de pe dreapta şi după o schemă mult repetată la antrenament, centrare către fundaşul central Matei, reluare a acestuia cu capul periculos în faţa porţi, de unde Lobonţ a împins balonul în poartă.
Astfel, s-a încheiat cu 1-0, un joc care a adus cea mai bună performanţă pentru Crişul Sântandrei de la înfiinţare, calificarea în faza a II-a naţională a Cupei României.
După meci, antrenorul-jucător al gazdelor, Ciprian Dianu s-a arătat mulţumit de pasul făcut către obiectivul propus, acela de a aduce la Sântandrei cel puţin o echipă de ligă a II-a.
"Ca orice joc de cupă, a fost un meci foarte greu, viu disputat. Ambele echipe şi-au dorit victoria. Mă bucur că noi am reuşit-o şi că ne-am calificat într-o fază superioară a acestei competiţii. Aici s-a format un grup frumos şi sper să rămânem cât mai mult împreună şi să avansăm într-o fază cât mai superioară", a declarat la final tehnicianul Ciprian Dianu. El a şi jucat tot meciul, mai mult pe postul de fundaş central însă decât de mijlocaş la construcţie, unde echipa are nevoie de el cel mai mult, fiindcă i-a lipsit un jucător.
Formula de start a celor de la Crişul Sântandrei în jocul cu CS Vladimirescu a fost: Verdeş - Ilisie, C. Dianu, Matei, Corpaş - Zima, Novac, Bibarţ, Cipău - Lobonţ şi Giura. Pe parcurs au mai fost introduşi şi: Gavrilaş, Ardelean, Ţârţ şi Junc.
O bună evoluţie în jocul cu echipa arădeană a avut-o şi portarul Verdeş, un goalkeeper foarte bun, de perspectivă, cu dese remarcări şi în sezonul trecut. El a salvat şi în jocul de miercuri echipa sa de la câteva faze dificile, prin intervenţii spectaculoase.
Fiind retrasă din Liga a III-a, cealaltă echipă bihoreană din primul tur naţional al Cupei României, Unirea Valea lui Mihai a pierdut la masa verde, cu 0-3, jocul pe care trebuia să-l susţină în judeţul Satu Mare, pe terenul celor de la Someşul Oar.
Rezultate din partide desfăşurate în partea de vest şi centru a ţării din faza I a Cupei României la fotbal:
SEVIŞUL ŞELIMBĂR (SB) - FC Oltchim Râmnicu Vâlcea (VL) 4-3 - pen. (0-0, după 120 min.)
Universitatea Petroşani (HD) - FLACĂRA FĂGET (TM) 0-1
VOINŢA LUPAC (CS) - Gloria Reşiţa (CS) 8-3
UNIREA SÂNNICOLAU MARE (TM) - Nova Mama Mia Becicherecul Mic (TM) 3-1
FLACĂRA HĂLMAŞD (SJ) - Sănătatea Cluj (CJ) 3-2
CRIŞUL SÂNTANDREI (BH) - CS Vladimirescu (AR) 1-0
ARENA ALBA IULIA (AB) - Gloria Arad (AR) 1-0
FC DĂNUŢ COMAN (AG) - Ghecon Lăpuşata (VL) 3-0 (neprezentare)
FC ZAGON (CV) - Prahova Tomşani (PH) 6-3 (4-1 - pen., 2-2 - 120 min.)
CSM FĂGĂRAŞ (BV) - FCM Târgovişte (DB) 2-1
SOMEŞUL OAR (SM) - Unirea Valea lui Mihai (BH) 3-0
FC VIOREL MATEIANU (MM) - CFR Cluj II (CJ) 3-0