Sute de benzinării din Ungaria au probleme cu aprovizionarea cu benzină, după ce grupul petrolier MOL a închis temporar o parte din rafinăria principală, iar piața de combustibili este mai săracă și în contextul prețurilor plafonate.

Potrivit Hotnews.ro, care citează portalul de știri Telex.hu, grupul maghiar MOL a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, că rafinăria principală de la Száhahalombatta a fost închisă parțial pentru lucrări de mentenanță care vor dura câteva zile, cel puțin o săptămână.  

Din cauza asta, livrarea de carburanți este diminuată, fiind afectate o cincime din benzinăriile MOL și alte câteva sute de benzinării deținute de alte companii care funcționează în Ungaria.

Site-ul maghiar Telex.hu scrie că a primit sesizări din partea cititorilor, care nu au găsit combustibili la anumite stații de alimentare. 

De de altă parte, în același comunicat MOL (care deține 500 de benzinării din țara vecină) transmite și că „a fost nevoit, în ultimele luni, să aprovizioneze până la 1.700 din toate cele 2.000 de benzinării care există în Ungaria”.

Acest lucru este cauzat de sistemul de plafonare a prețurilor la carburanți din Ungaria, care a dus la o explozie a cererii în benzinăriile MOL, în timp ce alți competitori, care nu au rafinării în țară, și-au redus importurile și au preferat să cumpere tot de la MOL, mai scrie Telex.hu.

Plafonarea prețurilor a fost introdusă de Guvernul condus de premierul Viktor Orban, în noiembrie 2021. După câteva luni au apărut probleme în ce privește aprovizionarea benzinăriilor, de aceea autoritățile au redus schema de plafonare astfel încât cei care conduc automobile de firmă nu au mai putut cumpăra carburanţi la preţuri plafonate.

Săptămâna aceasta, Guvernul maghiar a anunțat că Ungaria va menține prețurile plafonate la carburanți și în 2023, dacă livrările de petrol din Rusia vor continua, iar rafinăria principală a MOL va funcționa la parametri normali. 

Este știut faptul că Ungaria nu a renunțat la aprovizionarea cu petrol din Rusia chiar și după izbucnirea războiului din Ucraina. Recent, scrie Hotnews.ro, livrările către Ungaria prin conducta Drujba au fost însă diminuate din cauza faptului că o rachetă rusească a lovit o centrală „legată” la această conductă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!