Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea a anunțat că nu mai are deloc sânge din grupele B negativ și O negativ, după o intervenție medicală de urgență în cazul unei paciente de 51 de ani, cu ruptură de aortă.

„Stocul eritrocitelor pe grup B negativ și O negativ este zero”, au transmis sâmbătă reprezentanții instituției într-o postare publică pe Facebook, în care îi roagă pe donatorii care au aceste grupe să vină luni, 6 aprilie, la donare.

Șefa centrului, dr Ligia Olivia Burtă, a declarat pentru BIHOREANUL că pacienta a primit deja sângele necesar, însă problema rămâne refacerea rezervelor pentru alți bolnavi care ar putea avea nevoie. „Trebuie să refacem stocurile pentru a putea ajuta și alți pacienți”, a explicat aceasta.

Donarea de sânge se face la sediul Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea, pe strada Louis Pasteur nr. 30, de luni până vineri, între orele 07:30 și 13:30. 

Condiții pentru donatori

Pot dona persoane cu vârste între 18 și 60 de ani, care sunt sănătoase și au cel puțin 50 de kilograme. Donatorii nu trebuie să fi consumat alcool sau alimente grase în ultimele 24 de ore și trebuie să fie bine hidratați. 

Nu sunt acceptate persoane care au suferit intervenții chirurgicale sau și-au făcut tatuaje în ultimele 6 luni, iar după o vizită la stomatolog trebuie să treacă cel puțin 7 zile. 

De asemenea, nu pot dona persoanele cu anumite boli (precum TBC, sifilis, diabet dezechilibrat sau boli de inimă), iar femeile nu trebuie să fie însărcinate, să alăpteze sau să fie în perioada ciclului menstrual.

Ce presupune donarea

La o donare se recoltează între 410 și 450 de mililitri de sânge. Volumul se reface în câteva ore, iar din punct de vedere biologic în aproximativ două săptămâni.

Donatorii beneficiază, printre altele, de o zi liberă de la serviciu, tichete valorice și reduceri la transportul în comun.

Reprezentanții centrului subliniază că donarea este sigură, fiecare procedură folosind materiale sterile de unică folosință.

Apelul vine în contextul în care grupele B negativ și O negativ sunt mai rare, iar lipsa lor poate pune în dificultate intervențiile medicale urgente.

Mai multe informații despre condițiile de donare, procedură și beneficii sunt disponibile pe site-ul Centrului de Transfuzie Sanguină Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!