Premierul grec Alexis Tsipras şi-a anunţat, joi seară, demisia de la conducerea guvernului şi a cerut organizarea de alegeri anticipate, anunţă Agerpres.ro.

"Mandatul pe care l-am primit la 25 ianuarie şi-a atins limitele. Acum, poporul trebuie să se pronunţe. Voi, prin votul vostru, veţi decide dacă v-am reprezentat curajos în faţa creditorilor, dacă acest acord (cu creditorii) este de ajuns", a spus Tsipras într-un mesaj televizat. "Suntem obligaţi să respectăm acordul, dar ne vom lupta să atenuăm consecinţele adverse", a adăugat el, subliniind că nu a obţinut acordul pe care şi l-a dorit, dar că acesta este cel mai bun în condiţiile date.

"Voi încerca să obţin votul poporului grec pentru a conduce ţara şi pentru a continua programul nostru de guvernare", a mai declarat Tsipras, precizând că are "obligaţia morală şi politică" de a pune ceea ce a făcut, cu "succese şi eşecuri", la judecata poporului, pentru ca acesta să decidă din nou.

Premierul şi-a înaintat demisia preşedintelui grec şi a cerut ca alegerile anticipate să fie organizate cât mai repede posibil.

În vârstă de 41 de ani, el a fost nevoit să demisioneze după ce săptămâna trecută a pierdut majoritatea parlamentară în cadrul unui vot în legislativ privind noul plan de salvare a ţării.  Prin demisie şi alegeri anticipate, Tsipras ar încerca astfel să înăbuşe o rebeliune în cadrul partidului său de stânga Syriza şi să obţină sprijin public pentru programul de salvare pe care l-a negociat, al treilea pentru Grecia după 2010, mai arată Agerpres.

Conform sursei citate, după gestul premierului, liderul partidului conservator Noua Democraţie (cea mai mare formaţiune de opoziţie), Evangelos Meimarakis, va încerca să formeze un nou guvern, chiar şi minoritar, pentru a evita organizarea de alegeri anticipate.

Formarea unui nou guvern este însă puţin probabilă, o coaliţie cu To Potami şi PASOK neasigurând o majoritate parlamentară. La fel de improbabil este şi ca un guvern minoritar să primească sprijinul celorlalte partide.