Bursa de la New York a scăzut puternic joi, principalii indici înregistrând pierderi de până la 5%, după cea mai slabă şedinţă de la începutul anului 2009, din cauza temerilor privind o posibilă nouă rundă de recesiune în SUA şi extinderea crizei datoriilor de stat în Italia şi Spania. Totodată, analiştii anticipează noi pierderi.

Randamentele de pe piaţa secundară a titlurilor de trezorerie ale SUA cu maturitatea la doi ani au coborât la un minim record, investitorii căutând să se refugieze de problemele economice şi financiare de pe ambele părţi ale Atlanticului.

"Investitorii aruncă prosopul pentru că nu pot găsi linişte pe niciun front", comentează un analist american.

Căderea recentă a pieţei poate fi atribuită mai multor factori. Datele economice din SUA s-au înrăutăţit, sugerând încetinirea şi mai accentuată creşterii după un prim semestru dezamăgitor. Totodată, criza datoriilor de stat pare că sfidează acordul încheiat în iulie de liderii europeni şi ameninţă să cuprindă Italia şi Spania, a treia şi a patra economie din zona euro.

Recesiunea ameninţă şi Europa, întrucât Fondul Monetar Internaţional a anunţat că nu are fonduri suficiente pentru a salva Italia şi Spania.

De asemenea, în Japonia, guvernul şi banca centrală au derulat o intervenţie puternică pentru a tempera aprecierea yenului faţă de valutele de pe principalele pieţe de export. În Elveţia, banca centrală a redus miercuri dobânda de politică monetară pentru a stopa aprecierea francului şi a proteja exportatorii.