Săptămâna trecută, şefa Secţiei penale a Tribunalului Bihor, Veronica Ioniţă, şi-a dat demisia, iar Bihorel a aflat că motivul e cât se poate de nasol, căci "penaliştii" au acuzat-o făţiş că i-ar fi sabotat, secţia ajungând să funcţioneze cu doar 4 magistraţi, din 8 câţi ar trebui să fie. Printre altele, judecătoarei i s-ar fi imputat că, la cererea şefilor, ar fi pus piedici la mutarea judecătorului Cristi Danileţ la Oradea, care n-ar fi fost agreat din pricina ideilor reformiste.

Judecătorii s-au revoltat şi mai tare recent, când au aflat de mutarea forţată la Secţia penală a fostei şefe a instanţei, Carmen Domocoş care e, însă, doar în scripte la job, căci tot Ioniţă i-ar fi aprobat 45 de zile de "acomodare", ca să se pună la punct cu "noutăţile din procedura penală", chit că fosta preşedintă a Tribunalului e doctor în drept penal şi conferenţiar universitar la Facultatea de Drept, unde le predă studenţilor... drept penal.

De fapt, Domocoş ar fi recunoscut cu tupeu că nu va veni deloc şi va ataca actul de transfer, căci procesele din contenciosul administrativ pe care le judecă acum sunt floare la ureche: nu trimit oameni la puşcărie şi, deci, nu-i dau nopţi albe.

Cert e că, săptămâna trecută colegiul de conducere a Tribunalului s-a întrunit încă o dată, încercând să rezolve problema, dar au reuşit s-o comită din nou: l-au mutat în secţie pe Ovidiu Galea, acest "James Bond" al instanţelor orădene, declarat deja de o instanţă fost lucrător al Securităţii ca poliţie politică. Tot un soi de justiţie, dar mai cu pulanul, aşa...