După tirul sportiv, şi atletismul este înscris în cadrul programului naţional "Pierre de Coubertin" şi a ajuns şi în Bihor. Federaţia Română de Atletism, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Atletism Bihor, Inspectoratul Şcolar Bihor şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bihor, organizează sâmbătă crosul intitulat "Elevii de azi, campionii de mâine".
Crosul este programat sâmbătă, de la ora 10, în Parcul Brătianu şi este adresat elevilor din şcolile bihorene având ca scop valorificarea aptitudinilor individuale ale copiilor nelegitimaţi, cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani, "printr-un sistem organizat de selecţie, care să asigure creşterea ariei de cuprindere şi practicare a probelor de fond şi semifond - alergări lungi", după cum se precizează într-un comunicat al organizatorilor.
Probele de alergare sunt, în funcţie de vârstă, pe următoarele distanţe: 800 metri, pentru fetele născute în anii 2002-2003; 1000 metri, pentru fetele din 2000-2001 şi băieţii din 2002-2003; 1500 metri, pentru băieţii din 2000-2001.
La final, organizatorii vor acorda premii pentru 65 de concurenţi. Vor fi recompensaţi şi primii trei clasaţi la fiecare probă, precum şi echipele reprezentând primele trei şcoli, dar şi profesorii.
Aceste premii vor consta în diplome, medalii, tricouri, rucsacuri, şepci, caiete şcolare, agende, trofee şi băuturi răcoritoare.