Clubul Sportiv Crişul Oradea şi-a premiat vineri laureaţii pe anul 2015, într-o gală desfăşurată la Hotel Continental.

Reprezentanţii cluburilor au întocmit trei clasamente pentru sportivi: unul rezervat sporturilor olimpice, unul celor neolimpice şi unul echipelor.

La sporturi olimpice, pe primul loc s-a situat înotătoarea Ioana Buzlea, antrenată de Zsolt Illes, care anul acesta a obţinut şase medalii la întrecerile Campionatelor Naţionale, două medalii de bronz la tineret, în probele de 50 m şi 100 m bras, două medalii de argint la juniori 50 m şi 100 m bras, precum şi alte două medalii de bronz, în probele de juniori 200 m, bras, respectiv mixt.

De altfel, topul sporturilor neolimpice de la CS Crişul a fost dominat anul acesta de înotători, care au ocupat şi locurile II şi III. Pe poziţia secundă a fost desemnată Huszar Ingrid, iar pe locul III, Mihnea Dăscălescu. Pe locul IV s-a clasat atletul Cristian Meheş,  pe poziţia a V-a, doi judoka, Denisa Benţe şi Daniela David, iar pe locul VI, doi reprezentanţi ai secţiei de box, Ionel Oşvat şi Daniel Cotuna.

La sorturi neolimpice, cea mai bună sportivă a anului de la CS Crişul a fost desemnată Mădălina Pantea, de la sambo, situată pe locul II la Campionatul Mondial şi pe primul loc la Campionatul Naţional.

Pe poziţia a II-a la această secţiune s-a situat Bianca Judea, de la karate, iar pe poziţia a III-a, Patricia Poleac, tot de la secţia de karate.

În fine, la secţiunea echipe, nu a existat o diferenţiere clară, mai multe formaţii fiind premiate într-o categorie a laureaţilor pentru rezultate.

Astfel, au fost premiate: echipa de polo feminin senioare (antrenori Zoltan Orban şi Liviu Garofeanu), vicecampioană naţională, cea de polo feminin junioare, campioană naţională, precum şi echipele de polo băieţi, juniori I (antrenori Ciprian Cîmpianu şi Liviu Băjenaru), juniori II (antrenor Ciprian Cîmpianu) şi juniori III (antrenor Cosmin Goina).

Pe lângă premiile oferite sportivilor şi antrenorilor, şi conducătorii clubului Crişul Oradea, directorul Ionel Bungău, însoţit de adjuncţii Alina Popa şi Gheorghe Frenţ, au acordat plachete sau trofee şi colaboratorilor.