Echipa bihoreană de fotbal CS Oşorhei a încheiat evoluţiile de pe teren propriu, din această ediţie de campionat, cu un succes la scor de forfait, 3-0, obţinut sâmbătă, cu FCM Baia Mare. Deşi au ratat cât pentru un campionat întreg, succesul jucătorilor bihoreni s-a conturat în ultimul sfert de oră când băieţii antrenaţi de Rudy Kovacs au marcat de trei ori. La 0-0 maramureşenii au ratat un penalty, Cosmin Hava reuşind să pareze execuţia lui Mureşan.

CS Oşorhei a legat două victorii în play-off dar a ratat foarte mult, fapt care putea să-i coste pe bihoreni.

Aceştia puteau avea 3-0 încă din primele 9 minute atunci când Moise a centrat în faţa porţii de unde Popa a trimis în portar, apoi Cârlan a scos de sub bară reluarea lui Cheţan pentru ca Moise, săpat singur cu portarul să trimită din "scăriţă" pe lângă poartă. Au mai fost numeroase ocazii, însă prima parte s-a încheiat cu o lată ocazie bihoreană, când şutul din lovitură liberă expediat de Ember a fost scos de Cârlan.

Finalul a fost la discreţia echipei din Oşorhei care a marcat e trei ori. În minutul 76, Ember a executat o lovitură liberă din poziţie uşor lateral stânga şi a marcat cu un şut pe colţul lung. Peste numai 4 minute, Ovidiu Popa a trimis în faţa porţii unde Ganea, deşi căzut la pământ a reuşit să trimită mingea în poartă cu călcâiul.

Scorul final: 3-0, a fost stabilit de Alin Moise care a făcut presing în zona fundaşilor centrali, a furat mingea şi a plasat apoi pe lângă Cârlan.

De precizat că băimărenii au avut şase jucători accidentaţi sau suspendaţi pentru acest meci astfel că s-au prezentat la acest joc doar cu două rezerve, una de jucător de câmp, cealaltă de portar.

Lovitura de începere a meciului a fost dară de Ioan Ciucaş, fost jucător, peste două decenii, al echipei locale. Acesta a primit o diplomă şi o minge cu autografele jucătorilor.

"Trebuia să fim liniştiţi cu victoria după primul sfert de oră, nu să tremurăm la 0-0 şi penalty pentru adversari. Sunt mulţumit de jocul băieţilor şi de faptul că am avut atâtea ocazii dar sunt şi nemulţumit că ratăm extrem de mult. Până la urmă este un succes cu 3-0, pe deplin meritat", a declarat, la final, Rudy Kovacs, antrenorul echipei CS Oşorhei.


CS Oşorhei - FCM Baia Mare 3-0 (0-0)

Au marcat: Ember 76, Ganea 80, Moise 88

CS Oşorhei: Hava - Matei, Teşan, Pop, Hering - Magda (86 Boneta), Ember - Moise, Cheţan (60 Ganea, 80 Junc), Andor (60 Ban) - O. Popa. Antrenor: Rudy Kovacs.

FCM Baia Mare: Cârlan - Giurgiu, Gherghel, Urs, Duruş - Răduneaţă, Vanca, Paul Achim (65 Iura), Mureşan (58 Horj) - Deac, Pomean. Antrenor: Cristian Bogdan.

Arbitri: Mihai Spânu - Doru Lucaciu, Monica Rigo (toţi din Cluj)
Observatori: Lazăr Pârvu (Timişoara) şi Doru Matei (Zalău)

În celelalte două partide ale etapei din acest week-end, Şoimii Pâncota a învins Naţional Sebiş cu scorul de 2-0 şi a obţinut deja promovarea în Liga a II-a, iar CS Ineu şi Metalurgistul Cugir au remizat cu scorul de 1-1.


Clasament:

1 Şoimii Pâncota 19 12 4 3 27-12 40
2 Naţional Sebiş 19 8 8 3 24-14 32
3 Metalurgistul Cugir 19 8 6 5 33-25 30
4 CS Oşorhei 19 5 5 9 18-25 20
5 CS Ineu 19 4 5 10 18-27 17
6 FCM Baia Mare 19 2 8 9 14-31 14