Nimic nu anunţa eşecul pe care CS Oşorhei avea să-l sufere acasă, vineri, cu Csikszereda Miercurea Ciuc. Trupa lui Călin Cheregi venea după două rezultate pozitive şi a început bine jocul cu ciucanii. Todea a şutat pe lângă poartă de la 16 metri în timp ce Ovi Popa a trimis şi el puternic dar exact pe mijlocul porţii, unde aştepta Husan. După un joc frumos, de ambele părţi, în minutul 40 a survenit şi deschiderea scorului. Trip a centrat din lovitură liberă, lateral dreapta şi Ovidiu Popa a reluat cu capul, sub bară (1-0).

La cinci minute după reluare la o lovitură liberă la 40 de metri, central, de poarta lui Hava, Moldovan a primit mingea, a înaintat nestingherit până la 20 de metri şi a şutat în dreapta lui Hava (1-1). Introducerea lui Costea (deşi bolnav) a impulsionat atacul gazdelor şi au venit ocaziile la poarta ciucanilor. Ovi Popa a scăpat singur cu portarul însă Husan a scos in-extremis la opt metri de poartă (57); la un corner, Mălaiu a reluat de pe colţul scurt, din trei metri, peste poartă (58); Ovi Popa a deviat apoi o centrare excelentă a lui Costea dar mingea a trecut peste poartă (61); un-doi clasic Trip Costea ultimul, singur cu Husan a trimis „telefonat” şi Husan a reţinut (63); Todea a avut şansa unui şut din 16 metri dar mingea i-a venit tot pe piciorul drept ori se ştie că mijlocaşul bihorean este un stângaci pur sânge şi a şutat prea slab pentru portarul advers (75).

Oaspeţii, coordonaţi foarte bine de Ilyes, au venit cu lecţia învăţată. În minutul 82 fostul mijlocaş rapidist a obţinut o lovitură liberă central, la 25 de metri de poartă. Noul intrat Gyorgi a şutat foarte bine, Hava a respins în lateral dreapta, Csuros a urmărit, a preluat şi a şutat uşor dar plasat în stânga lui Hava (1-2).

„Ştiam că întâlnim o echipă tânără şi valoroasă, preocupată de fotbal. Am încercat să scoatem maximum din acest meci şi am reuşit. Mă bucur pentru băieţi că mai iau şi ei un bănuţ pentru că la TV s-a anunţat, total eronat, că am avea un buget de un milion de euro şi că vrem să jucăm cu Steaua, în Liga I. Nimic mai fals”, a concluzionat mijlocaşul şi totodată antrenorul oaspeţilor. La final jucătorii bihoreni au rămas strânşi, minute bune, în tăcere, în jurul băncii de rezervă. Nu le venea să creadă că au pierdut un meci pe care l-au avut în mână.


CS Oşorhei - AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 1-2 (1-0)

Au marcat. Ov. Popa 40 / Moldovan 50, Csuros 82

CS Oşorhei: Hava - Mălaiu, Pop Şerban, Hering (86 Cornea), V. Petricău – Cuc (65 A. Petricău), Todea – Sg. Ban (55 Costea), Trip, Chiş (69 Hosu) – Ov. Popa. Antrenor: Călin Cheregi.

Csikszereda: Husan – Galia, Leorincz, Szekely, Kovacs – Pataki (68 Gyorgi), Csuros – Moldovan (75 Fodor), Ilyes, Csimbalas – Teut (90 Szolosi). Antrenor: Robert Ilyes.

Arbitri: Daniel Neagoe – Cristian Drăguţ, Alin Botaş (toţi din Timişoara)

Observatori: Monica Rigo (arbitri) și Attila Birtalan (joc)