În faţa unei asistenţe destul de numeroase, dejenii au început mai bine partida de vineri disputată pe Stadionul "Iuliu Bodola", deschizând scorul în minutul 8, graţie insistenţei atacantului Rareş Stan, care, la o minge în adâncime, l-a presat pe fundaşul Nistor, acesta a ratat preluarea balonului, iar vârful oaspeţilor a marcat din 7 metri, cu toată opoziţia lui Sălăjan.

În minutul 19, Tăut a avut prima şi singura ocazie periculoasă a gazdelor, trimiţând un şut care a ocolit cu puţin vinclul porţii oaspeţilor. În ultimul minut al primei reprize, Enow a finalizat cu un şut la firul ierbii, de la marginea careului de 16 metri, un contraatac al Unirii, pornită tot după o gafă a defensivei gazdelor, stabilind scorul primei reprize (2-0).

Muştruluiţi la cabine de antrenorul Cosmin Bodea, bihorenii au ieşit mai decişi pe teren, însă n-au reuşit să reducă din diferenţă, chiar dacă oaspeţii au rămas în inferioritate numerică,. În minutul 63, Bud a încasat două cartonaşe galbene în decurs de 5 minute.

Lupaşcu (min. 58, a trimis capul din colţul careului de 6 m peste poartă, după o centrare a lui Lukacs), respectiv Galea (şut de la 22 m, respins de sub bară de portarul Szekely) au ratat cele mai mari ocazii ale Oşorheiului, oaspeţii mizând pe o apărare în propria jumătate de teren şi pe contraatacuri rapide.

Introdus în repriza secundă, Ban a obţinut o lovitură de pedeapsă, cu 10 minute înainte de final, care a fost transformată de Lupaşcu, readucând speranţa în tabăra gazdelor, dar degeaba. La ultima fază a meciului, arbitrul timişorean a lăsat jocul să continue, deşi bihorenii au solicitat o nouă lovitură de la 11 m.

Dejenii, care au venit la Oradea după un eşec suferit pe teren propriu în faţa Europei Alba Iulia, au plecat cu toate cele trei puncte puse-n joc, dând dovadă de pragmatism.

"Din păcate, a venit şi acest moment al primului eşec pe teren propriu. Ţin să subliniez că faţă de alte partide, astăzi jucătorii au evoluat slab, fără atitudine, rezultatul fiind o consecinţă şi a acestui aspect. Felicit echipa adversă, care şi-a dorit mai mult victoria" a declarat, la final, antrenorul gazdelor, Cosmin Bodea.

Jucătorii echipei bihorene se pot aştepta la sancţiuni pecuniare, după acest eşec, a mai confirmat tehnicianul Oşorheiului.

Colegul său de pe banca tehnică a formaţiei dejene, Alin Minteuan, fost jucător al CFR Cluj, a pus victoria pe seama dorinţei mai mari a elevilor săi, precizând că, la fel ca şi echipa bihoreană şi Unirea se descurcă mai bine în deplasare, decât pe teren propriu.

În urma rezultatului, CS Oşorhei ocupă locul al treilea în clasament, cu 16 puncte.


CS Oşorhei - Unirea Dej 1-2 (0-2)

Marcatori: Lupaşcu 80 - Stan 8, Enow 45
C. roşu: Bud (min. 63) pentru cumul de cartonaşe galbene
CS: Sălăjan - Tăut, Pintea (46 Briciu), Nistor (35 Pereţ), Pop, Magda, Todea (68 Moise), Galea, Lukacs, Lupaşcu.
Antrenor: Cosmin Bodea.
Unirea: Szekely - Podină, Dobrău (90+2 Itu), Traore, Pop, Bud, Găbruş, Rus, Enow, Stan, Faur (78 Bogdan). Antrenor: Alin Minteoan.
Arbitri: Flavius Roşu - Cristian Drăguţ (ambii Timişoara), Casian Băla (Arad). Obsrvatori: Matei Dionisie (Zalău), Cristian Vasc (Baia Mare).

Dintre celelalte partied ale etapei din acest sfârşit de săptămână din seria a V-a a Ligii a III-a, mai surprinde, în special prin proporţia scorului, rezultatul de la Turda, unde localnicii de la FCM au fost întrecuţi cu 6-0 de FC Zalău.