Echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a, CS Oşorhei şi CSC Sânmartin, vor disputa jocurile din etapa a II-a a Seriei a V-a, programată în acest sfârşit de săptămână, vineri de la ora 17.
CS Oşorhei, care a pierdut la limită, scor 0-1, în prima etapă, va debuta noua ediţie de campionat pe teren propriu, proaspăt modernizat şi adaptat cerinţelor de liga a treia.
Elevii antrenorului Rudy Kovacs primesc replica echipei Arieşul Turda, o echipă cu pretenţii în acest an, care s-a impus în prima etapă, acasă, cu scorul de 3-1, în faţa celor de la FCM Baia Mare. Arieşul Turda va fi şi adversara echipei FC Bihor, marţi, în Cupa României. De altfel, reprezentanţi ai staff-ului clubului orădean vor fi prezenţi la acest joc, ce va fi arbitrat la centru de Dorian Barzuca din Lugoj.
După ce a debutat cu dreptul în Liga a III-a, învingând săptămâna trecută cu 3-2 pe teren propriu formaţia Avântul Reghin, CSC Sânmartin va juca în etapa a II-a tot vineri, de la ora 17, în deplasare, la Dej, cu Unirea, o echipă cu tradiţie, dar care a pierdut cu 0-3 în prima etapă, pe terenul noii echipe a Bistriţei, Gloria Progresul.
"Unirea Dej este o echipă foarte bună, cu tradiţie, în mare cu acelaşi lot din sezonul trecut. Suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci greu, dar nu dezarmăm, mergem acolo să ne jucăm şansa", a declarat antrenorul echipei din Sânmartin, Florin Fărcaş, înaintea deplasării.
Partida Unirea Dej - CSC Sânmartin va fi arbitrată la centru de băimăreanul Adrian Şuta.
În celelalte partide ale etapei a II-a din Seria a V-a a Ligii a III-a la fotbal, vineri de la ora 17 se vor mai întâlni FCM Baia Mare cu CS Iernut şi FC Zalău cu Gloria Progresul Bistriţa. Sâmbătă, de la aceeaşi oră, vor avea loc restul disputelor: Metalurgistul Cugir - Unirea Jucu, Sănătatea Cluj - Industria Gâlda şi Avântul Reghin - CSM Sighet.