CS Oşorhei a provocat al doilea eşec pe teren propriu echipei din Pâncota, după ce a învins vineri, pe terenul arădenilor, cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Lupaşcu, în minutul 80, la capătul unei acţiuni de contraatac perfect dusă de băieţii lui Cosmin Bodea

Primele 20 de minute au fost de foc pentru bihoreni, care au rezistat cu stoicism, însă nimeni n-a mai dominat atât de clar echipa din Oşorhei în acest campionat. Arădenii şi-au trecut în cont şi o bară după care, simţind breşele din propria apărare, Bodea a făcut două schimbări, deşi era doar minutul 20. Au intrat Pintea şi Galea, şi aşa s-au rezolvat problemele din banda stângă ale bihorenilor. Bihorenii au echilibrat jocul care s-a disputat pe contre dar între cele două careuri.

După pauză, dinamica partidei a fost aceeaşi, cu două echipe echilibrate valoric şi contrându-se reciproc. Asta până în minutul 80 când gazdele au luat cu asalt careul oaspeţilor, a urmat o recuperare, un contraatac fulger pe axa Pereţ (care a limpezit excelent jocul echipei sale de la intrarea pe teren în minutul 70) - Lukacs, Galea - Lupaşcu, iar ultimul a punctat, dovedindu-şi experienţa dobândită de-a lungul carierei.

În minutul 88, la un alt contraatac, Lupaşcu a mai marcat o dată, dar golul a fost anulat pentru un ofsaid inexistent, pentru ca în minutul 90+2 să mai marcheze un gol anulat. "Nu am de reproşat nimic arbitrajului, aşa au văzut ei. Nu am jucat grozav, dar ne-am ales cu trei puncte spre deosebire de alte meciuri când am jucat bine şi am pierdut", a conchis la final antrenorul Cosmin Bodea.

De cealaltă parte, antrenorul "Şoimilor", Dan Cuedan consideră că formaţia sa a făcut, totuşi, un joc bun. "Am pierdut nemeritat, datorită faptului că am condus cap-coadă jocul. Chiar dacă raportul loviturilor de colţ a fost 12-1, în prima repriză am irosit mari ocazii de gol, din care cinci clare, plus o bară prin Uibariu. Am ratat, apoi ei au prins curaj şi au marcat. Păcat, eu zic că am făcut un joc bun", a spus antrenorul arădean.

Bihorenii au acum 16 puncte în clasament şi au urcat pe poziţia a doua.


Şoimii Pâncota - CS Oşorhei 0-1 ( 0-0)

A marcat: Lupaşcu 80

Şoimii Pîncota: Irimia - Huţanu, Lengyel, Nistor , Filaret (85 Filimon) - Leucuţa, Pavel, Fl. Rus (65 Mitu) Uibariu (63 Borteş) - A. Mihai, Burian.

CS Oşorhei: Sălăjan - Fitero, Nistor, Tăut, Ştefănuţ (20 Pintea) - Lukacs (88 Olariu), Pop Şerban, Ban (70 Pereţ), Briciu (20 Galea) - Todea - Lupaşcu.


Rezultatele şi marcatori etapei a IX-a din Liga a III-a, Seria a V-a

Jiul Petroşani - Olimpia Satu Mare 1-2

Tudorache (75) / Dragoş (60), Marinaş (85)

FC Zalău - Naţional Sebiş 5-1

Sabou (25, 39), Istvan (68), Ionaşcu (84), Bode (89) / Ember (75)

Sănătatea - FCM Turda 4-0

Şos (4 - pen.), Al. Pop (35), Ceaca (77), Vădana (87)

Unirea Dej - Europa Alba Iulia 1-2

Solomon (75) / Muntean (75), M. Cristea (90+1)

Şoimii Pâncota - CS Oşorhei 0-1

Lupaşcu (85)

Plimob - FC Hunedoara 0-3

R. Ionuţ (40), Pepenar (65), Nicula (83)

FC SeSo Câmpia Turzii a stat.


Clasament

1 FC Hunedoara 8 8 0 0 19-4 24

2 CS Oşorhei 8 5 1 2 14-8 16

3 FC Olimpia 2010 Satu Mare 9 5 1 3 13-8 16

4 Unirea Dej 8 4 2 2 12-7 14

5 FC Zalău 8 4 0 4 24-18 12

6 Şoimii Pâncota 8 3 3 2 12-6 12

7 Sănătatea Cluj 8 3 2 3 17-16 11

8 Naţional Sebiş 9 3 1 5 15-19 10

9 Jiul Petroşani 8 2 3 3 9-9 9

10 Europa Alba Iulia 9 2 3 4 9-16 9

11 FC SeSo Câmpia Turzii 8 2 2 4 10-14 8

12 Plimob Sighetu Marmaţiei 8 2 0 6 6-18 6

13 FCM Turda 9 1 2 6 5-22 5