La sfârşit de an competiţional şi calendaristic şi clubul orădean de karate shotokan CS Palatul Copiilor Shogunul şi-a făcut bilanţul şi şi-a premiat laureaţii pe 2014.
Desfăşurată la Oradea Shopping City, gala de premiere a clubului de karate Shotokan, condus de Ioan Vaida, deţinător al centurii negre 7 Dan, a reunit circa100 de sportivi şi peste 300 de părinţi, oficiali, susţinători şi sponsori ai acestora.
"2014 a fost un an deosebit pentru sportivi karate-ka de la Palatul Copiilor - Shogunul, care au obţinut rezultate bune la competiţiile interne şi internaţionale la care au participat", a spus profesorul Vaida, care e şi antrenorul echipei de Karate Shotokan de la Palatul Copiilor-Shogunul, alături de soţia sa, Elena Vaida - 4 Dan Karate. "Echipa de la CS Palatul Copiilor - Shogunul a încheiat anul 2014 cu rezultate foarte bune, iar clubul se află sub tutela Ministerului Educaţiei Nationale şi colaborează cu cluburile din Federaţia Română de Arte Marţiale si Federaţia Română de Karate", a completat el.
Sportivii au participat, anul acesta, la zeci de competiţii în ţară cât şi străinătate, în oraşe precum Londra, Praga, Kosice, Budapesta ş.a., aducând în total nu mai puţin de 556 de medalii, din care 272 de aur, 151 de argint şi 133 de bronz.
Cel mai bun sportiv al anului a fost desemnat Raul Şerban Cherecheş (foto), care a reuşit în 2014 să cucerească trei titluri de campion naţional şcolar (un titlu la cadeţi în proba de kumite, un titlu la juniori în proba de kumite şi unul la cadeţi în cadrul probei de kumite echipe). El a mai fost şi multiplu medaliat cu aur şi argint la diverse întreceri internaţionale, acumulând, astfel, în clasamentul clubului un total de 127 puncte.
Pe locul II s-a situat Gergely Lajos Tamas, cu 125 de puncte, pe poziţia a III-a - Cristian Ioan Papp, cu 122 de puncte, pe locul IV - Philip Iulian Negrău, cu 95 de puncte, iar pe poziţia a V-a - Dragoş Cosmin Dusciuc, cu 90 de puncte.
În clasamentul minicadeţilor, pe primul loc în acest an s-a situat Ricardo Enzo Bonvento, cu 88 de puncte, la copii III - Andrei Ioan Timofte, cu 43, 5 puncte, la copii II - Luca Mihai Lalescu, cu 30,5 puncte, iar la copii I - Ioan Florin Erdei, cu 29,5 puncte.
Au fost premiaţi şi sportivii de la secţiunea "prichindei" (copii de 6 ani), unde cel mai bun s-a dovedit fi în acest an Vlad Remus Heredeu, cu 20 de puncte. De asemenea, la categoria "speranţe", primul a fost Cristian Alexandru Copil, cu 25 de puncte. Şi arbitrii clubului au fost premiaţi, primul fiind Robert Babinszki, cu 125 de puncte.
Clubul a acordat şi premii speciale, următorilor sportivi:
- Papp Cristian - Cel mai tehnic sportiv la categoria Juniori
- Cherecheş Raul Şerban - Cel mai tehnic sportiv la categoria Cadeţi
- Gerghely Lajós Tamás - Cel mai combativ sportiv la categoria Cadeţi
- Gabera Alex Marian - Cel mai tehnic sportiv la categoria Minicadeţi-Copii 4
- Bonvento Ricardo Enzo - Cel mai combativ sportiv la categoria Minicadeţi-Copii 4
- Timofte Andrei - Cel mai tehnic-combativ sportiv la categoria Copii 3,2 şi 1.
- Păşcuţă Alexia - Cel mai tehnic sportiv la categoria Copii 3 şi 2
- Copil Alina Rodica - Cel mai combativ sportiv la categoria Copii 3 şi 2
- Lalescu Luca - Cel mai tehnic sportiv la categoria Copii 1
- Silaghi Bogdan - Cel mai combativ sportiv la categoria Copii 1