Ministrul Finanţelor publice, Daniel Chiţoiu, a anunţat, marţi, că în cadrul CSAT a fost aprobată privatizarea CFR Marfă, iar miercuri în Guvern va fi adoptată strategia de privatizare a companiei.

"Ministerul Transporturilor va începe demersurile pentru privatizare, mâine (miercuri - n.r.) în şedinţa de Guvern se va aproba strategia de privatizare, urmând ca până la jumătatea lunii iunie să avem desemnat câştigătorul la CFR Marfă. (...) Este vorba despre o privatizare cu un investitor strategic, cu o garanţie de participare de 10 milioane de euro, să nu mai avem participanţi de calibrul Olchim şi, de asemenea, va fi cu plic închis, deci licitaţie cu investitor strategic", a declarat vicepremierul Chiţoiu.

Statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.

"Ministerul Transporturilor va vinde pachetul majoritar de actiuni din capitalul social al CFR Marfă, inclusiv în privinţa pachetului de acţiuni care va fi deţinut de stat în urma conversiei creanţelor statului faţă de CFR Marfă în acţiuni, în măsura realizării acesteia, dacă este cazul, prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, si anume negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante urmata de licitaţie cu ofertă în plic, conform legislaţiei în vigoare. Criteriile de precalificare vor fi stabilite prin dosarul de prezentare şi publicate în oferta de vânzare şi vor consta în experienţă relevantă în domeniul transportului de marfă şi capabilităţii operaţionale şi capabilităţi financiare care să demonstreze posibilitatea preluării şi dezvoltării unei noi afaceri", se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă.

Singurul criteriu de adjudecare a licitaţiei va fi preţul oferit.