În afară de FC Bihor, sâmbătă, alte două echipe bihorene de fotbal au disputat jocuri amicale cu formaţii din afara judeţului. Astfel, nou-promovata în Liga a III-a, echipa CSC Sânmartin a întâlnit, la Sântion, o altă formaţie nou-promovată în eşalonul al III-lea, UTA Bătrâna Doamnă, iar la Sântandrei, Crişul din localitate s-a confruntat cu Olimpia Satu Mare.

La Sântion, formaţia din Sânmartin a condus de două ori, însă arădenii au revenit de fiecare dată şi jocul s-a încheiat cu scor egal, 2-2.

Pentru elevii antrenorului Florin Fărcaş, golurile au fost înscrise de Mintaş şi Cura, iar pentru echipa arădeană antrenată de Roland Nagy au marcat Hlistei şi Burlă.

Pentru CSC Sânmartin în acest meci au evoluat Verdeş - G. Mangra, Mintaş, Matei, Arsene - Copil, Novak, Zadori, Cornea - Lobonţ, Ov. Ghilea. Pe parcurs au mai fost introduşi însă şi: Cervinschi, Chira, Cr. Jurca, Pantea, Cura, L. Jurca şi Olariu.

De partea cealaltă, la UTA Bătrâna Doamnă, echipa de start a fost formată din Mitrea - Gheorghiţă, Cotoc, Filaret, Vlad - Leucuţa, Dobrean, Burlă, Hlistei - Ousmane şi Ivănică. Pe parcurs au mai fost introduşi şi: Suslak, Ad. Popa, Bulza, Copil, Dragoş şi Chindriş.

La Sântandrei, în schimb, echipa locală Crişul a cedat în faţa formaţiei de liga a II-a Olimpia Satu Mare, cu scorul de 0-2, după ce Gavrilescu a contribuit decisiv la deschiderea scorului, în minutul 13, după ce a pătruns excelent pe partea stângă şi a pasat înapoi până la Boştină, care a marcat din faţa porţii. Apoi, în minutul 36, Neagu a centrat pentru Gavrilescu, mijlocaşul şutând din vole, spectaculos, de la 16 metri, sub transversală. Astfel, scorul stabilit la pauză a fost şi cel final, cu toate că fotbaliştii antrenaţi de bihoreanul Cosmin Bodea au avut şi alte ocazii de a marca, atât în prima repriză, cât şi în doua, dar, rând pe rând, au ratat Boştină, Gavrilescu, Apostu şi Munteanu.

Echipa sătmăreană trimisă în teren la acest joc de la Sântandrei i-a avut în componenţă pe: Anca - Munteanu, Bălău, Heil, Iuhas - Gavrilescu, Bic, Scwarczkopf, Neagu - Boştină şi Bujor. Pe parcurs au mai fost introduşi şi Fila - Mureşan, Burlacu, Villand, Apostu, Laso, Faur şi Micaş.