Într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă la Oradea, Cseke Attila a fost întrebat de un jurnalist de ce a acceptat, în calitate de ministru al sănătăţii, introducerea coplăţii, din moment ce anul trecut, pe vremea când era doar senator, s-a pronunţat public împotriva acesteia şi, mai mult, a strâns 11.500 de semnături de la bihoreni împotrivă. "Vă daţi seama în ce situaţie am fost pus", i-a răspuns Cseke, explicând că a acceptat postul de ministru "neştiind că obligaţia a fost asumată de fostul ministru în relaţie cu Fondul Monetar".

"Dumneavoastră ce aţi fi făcut?", a întrebat retoric Cseke Attila, adăugând că el a fost încercat de "un sentiment ciudat". "Îţi asumi să ajuţi judeţul Bihor, inclusiv acei 11.500 de semnatari, sau zici: "nu, nu doresc să particip la asta"? Ar fi mai bine să se piardă sprijinul de la Ministerul Sănătăţii?".

Cseke a spus că el a preferat să rămână în funcţia de ministru, după ce a pus în balanţă plusurile şi minusurile şi a mai afirmat că, pe de altă parte, coplata nici nu va avea un impact atât de negativ, avâd în vedere că sistemul funcţionează în ţări dezvoltate precum Germania sau Franţa.

El a explicat că "principalul scop al coplăţii nu este cel de a absorbi banii în sistemul de sănătate" cât de a "modera sistemul de servicii medicale". "Azi, foarte mulţi pacienţi fug la spitale, în multe cazuri nu ar fi nevoie de servicii spitaliceşti şi ar putea să meargă la medicul de familie. În plus, resursele financiare care se plătesc rămân la prestatorul de servicii, la nivel local, deci nu la bugetul central, iar astfel pacientul poate chiar să beneficieze de pe urma lor", a conchis ministrul.

Anul trecut, în august, UDMR Bihor a reuşit să strângă, în doar câteva săptămâni, aproximativ 11.500 de semnături împotriva introducerii sistemului de coplată în sistemul sanitar, precum şi pentru clarificarea relaţiei asigurat-asigurator. "Deputatul Derzsi Akos şi senatorul Cseke Attila vor duce semnăturile la Bucureşti, urmând să fie depuse la Parlament, la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi la Ministerul Sănătăţii. Cred că cei care sunt în funcţii de decizie vor medita asupra cererii noastre", declara atunci preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon.

La rândul său, Cseke afirma că în România, sistemul de coplată este "o ceaţă totală", deoarece ministrul Ion Bazac şi membrii comisiei care elaborau proiectul ofereau prea puţine informaţii cu privire la acesta.