Deputatul UDMR Cseke Attila a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că anul acesta cel puţin jumătate dintre serviciile publice deconcentrate vor căpăta autonomie administrativă, descentralizarea acestora făcând parte din programul de guvernare al coaliţiei USL.

Mai bine local 

Autorul celei mai mari descentralizări din ultimii zece ani din România, după ce, ministrul al Sănătăţii fiind, a trecut 373 de spitale din administrarea ministerului în cea a autorităţilor locale şi judeţene, Cseke Attila s-a declarat susţinătorul ideilor cuprinse în programul de guvernare al alianţei USL privind descentralizarea serviciilor publice deconcentrate.

"Aceste servicii pot funcţiona mai bine şi mai eficient dacă sunt în subordinea autorităţilor locale şi judeţene", crede deputatul, exemplificând câteva dintre deconcentratele care ar putea fi descentralizate: Agenţia Judeţeană pentru Ocupare şi Formare Profesională, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia Judeţeană de Tineret, Centrul pentru Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi Sport şi Direcţia pentru Agricultură.

Potrivit lui Cseke, în Bihor cel puţin jumătate dintre serviciile publice deconcentrate, "dacă nu chiar două treimi", pot fi descentralizate, trecând astfel de sub autoritatea prefectului în subordinea administraţiilor publice locale şi judeţene. Cseke crede că descentralizarea deconcentratelor se va produce curând, "cel mult până în vară, pentru că nu există niciun fel de impediment, nici măcar politic".

Vizavi de un alt principiu al descentralizării cuprins în programul actualei guvernări, susţinut şi de UDMR, cel al reformării sistemului salarial din instituţiile publice pe criterii de performanţă, deputatul bihorean spune că este o idee bună, dar nu vede de unde se vor găsi resursele financiare pentru a fi pusă în practică.

"Promovarea stimulării performanţei profesionale a angajaţilor din administraţia publică, introducerea contractelor de performanţă în toate instituţiile publice şi reformarea radicală a sistemului de salarizare în administraţia locală, prin care persoanele cu performanţe profesionale deosebite să fie recompensate financiar, este un lucru benefic. Însă, de unde vor fi bani pentru acordarea de stimulente?", se întreabă Cseke.

Contradicţii la prefecţi

Un alt punct din programul de guvernare luat în discuţie de Cseke Attila a fost reducerea atribuţiunilor Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, care dă avize pentru structura tuturor administraţiilor publice locale şi judeţene.

În accepţia parlamentarului bihorean, o parte dintre atribuţiile acestui organism pot fi eliminate "pentru că creează foarte multă birocraţie", iar se poate face prin acordarea unei mai mari autonomii autorităţilor locale şi judeţene care vor putea opera angajări în instituţii fără să mai ceară acordul structurii centrale.

În încheiere, Cseke a analizat un alt principiu al descentralizării, cel al reducerii atribuţiunilor prefecţilor. Doar că aici lucrurile nu sunt foarte clare. Pentru că, în programul de guvernare există două enunţuri, aflate în contradicţie. La capitolul administraţie şi dezvoltare regională este menţionată "redefinirea competenţelor prefecţilor, în contextul descentralizării şi transferului de competenţe de la autorităţile centrale la cele locale", ceea ce ar însemna, spune Cseke, "diminuarea rolului instituţiei prefectului ca urmare a descentralizării". Însă principiul este combătut de ceea ce regăsim în acelaşi program de guvernare la capitolul Interne, unde se prevede "întărirea rolului instituţiei prefectului şi crelşterea rolului acesteia".

În accepţia lui Cseke, aceste două idei "se bat cap în cap pentru că sunt două viziuni diferite", a două linii politice diferite care şi-au exprimat ideile "fără să ştie una de cealaltă". Cuprinderea lor în acelaşi program de guvernare este urmarea unei erori, în accepţia deputatului bihorean, motiv pentru care, la reluarea sesiunii parlamentare, Cseke îl va interpela pe primul ministru Victor Ponta pentru a lămuri care dintre cele două principii vor fi puse în aplicare.

Exprimând şi punctul de vedere al UDMR, Cseke crede că "urmarea firească a descentralizării ar fi reducerea drastică a prerogativelor instituţiei prefectului, care ar trebui să aibă cel mult rolul de control a actelor administrative emise de consiliile locale şi judeţene".