Ministerul Dezvoltării, condus de bihoreanul Cseke Attila, a anunțat că începând din luna aprilie proprietarii care solicită extrase de Carte Funciară de informare la ghișeele Oficiilor Județene de Cadastru și Publicitate nu vor mai plăti taxa pentru eliberarea acestor documente.

În ce privește emiterea lor online, aceasta va deveni gratuită abia din vară.

În doi pași

„Ordinul prin care se instituie noi reglementări privind abrogarea unor tarife plătite de cetățeni pentru un serviciu public prestat de o instituție aflată în subordinea Ministerului a fost aprobat și trimis spre publicare în Monitorul Oficial”, a anunțat vineri, printr-un comunicat de presă, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. 

Ordinul se referă la scutirea de la plata tarifului pentru obținerea extrasului CF pentru informare, atunci când solicitantul este proprietarul imobilului, a precizat ministrul, adăugând că vor fi abrogate și tarifele pentru eliberarea extraselor CF de plan cadastral și cele de primă înregistrare.  

Astfel, din 7 aprilie, aceste servicii devin gratuite pentru proprietarii care solicită extrasul fizic, la ghișeele OCPI.

Din 2 iunie, aceeași măsură se va aplica și proprietarilor care solicită extrase CF de informare în sistemul online.

Scutire de zeci de milioane

„Statul este pentru cetățean, nu cetățeanul pentru stat, iar serviciile publice trebuie să fie servicii acordate cetățenilor, nu activități generatoare de profit”, a motivat ministrul Cseke Attila măsurile pe care le-a anunțat încă din luna februarie.

Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Dezvoltării, în subordinea căruia funcționează Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în cursul anului trecut aceasta e eliberat 3,5 milioane de extrase CF pentru informare, pentru care a încasat 60 milioane de lei de la cetățeni.

Taxele practicate pentru eliberarea extraselor CF de informare sunt de 20 lei la ghișeele OCPI, respectiv 25 lei online.  

De precizat că aceste taxe vor fi plătite în continuare de persoanele fizice și juridice care solicită extrase CF pentru clădiri și terenuri care nu sunt în proprietatea lor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!