Într-o conferinţă de presă susţinută joi, senatorul UDMR de Bihor Cseke Attila a anunţat că va propune Ministerului Educaţiei şi Cercetării mărirea numărului de ore de educaţie fizică în şcoli.

Cseke a spus că în ce priveşte sportul de masă, pe lângă "nevoia de dezvoltare a infrastructurii", se impune şi "o schimbare de atitudine a comunităţii şi autorităţilor locale" faţă de acesta. "Sportul de masă nu poate exista cât timp avem foarte puţine ore de educaţie fizică în şcoli şi pe de altă parte pentru că sunt foarte mulţi elevi scutiţi", a spus el.

UDMR-istul a venit pregătit cu exemple, afirmând că pe când era elev făcea 4-5 ore pe săptămână, dar acum majoritatea elevilor fac câte o oră de educaţie fizică pe săptămână, exceptând clasele cu specific militar şi cele cu program sportiv.

"Pe de altă parte, avem o problemă, nu doar la nivelul judeţului Bihor, scutirile de educaţie fizică. Din situaţia anului şcolar 2011-2012, din totalul elevilor înscrişi la cursuri de zi, adică 72.611, scutiţi de efort pe semestrul întâi la educaţie fizică erau 1.835 de elevi, adică 2,25%. În mediul urban 1.363 de elevi, asta însemnând 3,32%, au fost scutiţi total de efort, adică mai mult decât dublu decât în mediul rural, unde numărul scutiţilor a fost de 472 adică de 1.51%" a spus Cseke Attila, adăugând că procentul celor scutiţi care creşte odată cu avansarea în clasele superioare.

În privinţa împărţirii între sexe a numărului celor scutiţi de educaţie fizică, la fete numărul este aproape dublu faţă de cel al băieţilor (1.161, comparativ cu 674).

"Este evident că în acest ritm, sănătatea tinerior va avea de suferit, iar sportul de masă va dispărea, iar şansa de a găsi sportivi de performanţă se va reduce considerabil", a spus politicianul.

Pentru ca acest ritm al scutirilor şi al existenţei a unei singure ore de educaţie fizică pe săptămână să înceteze, Cseke Attila va propune Ministerului Educaţiei modificarea a două ordine privind stabilirea numărului de ore pe discipline, în vederea creşterea numărului de ore alocate disciplinei educaţie fizică.

"Este necesară o răspundere mai mare a celor implicaţi în procesul de scutire medicală, mai ales din partea părinţilor, dar şi o rigurozitate mai mare din partea medicilor", a concluzionat senatorul.

Rareş Negruţ