Patru senatori PNL, PSD şi UDMR vor ca funcţionarilor publici să nu li se mai suspende de drept raportul de serviciu în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor fapte de corupţie, infracţiuni cu intenţie sau infracţiuni contra umanităţii, potrivit unui proiect de lege depus marţi la Senat.

“Articolul 94 alin. (1) litera m) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (...) se abrogă”, potrivit iniţiativei legislative depuse de senatorii PNL Răducu Filipescu şi Mircea Cazan, senatorul PSD Eugen Teodorovici şi senatorul UDMR Cseke Attila, ultimul fiind şi liderul organizaţiei judeţene Bihor a Uniunii maghiare.

La fel (de moale) pentru toţi

Funcţionarii publici sunt discriminaţi faţă de alte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie publică, susţine senatorul PNL Răducu Flipescu, potrivit expunerii de motive a iniţiativei legislative.

"În instituţiile publice desfăşurându-şi activitatea atât funcţionari publici, cât şi personal contractual, dar şi aleşi locali, pentru egalitate de tratament, este necesară modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în sensul abrogării art. 94 alin (1) litera m) care, prevede, pentru funcţionarii publici, suspendarea de drept a raportului de serviciu în situaţia trimiterii în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni de natura celor prevăzute la art. 54 litera h), ceea ce reprezintă, în opinia noastră, discriminarea funcţionarilor publici faţă de celelalte categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi instituţie publică”, susţine expunerea de motive.

Articolul 54 din Statutul funcţionarilor publici, la litera h), stabileşte o persoană poate ocupa o funcţie publică, dacă “nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice”.

“Apreciem că prevederile articolului 94 alin (1) litera m) ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici trebuie să fie în concordanţă cu prevederile Codului Muncii, cu cele ale Legii nr. 393/2004 (Statutul aleşilor locali-n.r.) şi cele ale Legii nr. 215/2001 (Legea administraţiei publice locale-n.r.)”, spune Filipescu.

În Codul Muncii este prevăzută suspendarea de drept a raportului de muncă în cazul arestării preventive, nu în cazul trimiterii în judecată. Statutul aleşilor locali prevede suspendarea mandatului, în cazul în care alesul nu respectă declaraţia privind interesele personale în termenele prevăzute de lege, iar consilierii locali sunt suspendaţi de drept numai în cazul arestului preventiv, nu şi în cazul trimiterii în judecată, la fel fiind tratată şi instituţia primarului, precum şi cea a consilierului judeţean.

Pe de altă parte, iniţiatorii susţin că articolul pe care îl vor abrogat încalcă prezumpţia de nevinovăţie instituită de Codul Penal. “În virtutea acestei prezumpţii, acela împotriva căruia a fost declanşat un proces penal este prezumat nevinovat până la dovedirea vinovăţiei într-un proces public, cu asigurarea garanţiilor dreptului la apărare. De aceea susţinem că toţi cetăţenii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei instituţii publice, indiferent dacă au calitatea de funcţionar public, înalt funcţionar public personal contractual, ori ales local trebuie să beneficieze de tratament egal în faţa legii şi a autorităţiilor publice”, argumentează Filipescu.

Dragnea - da, Turcan - ba

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că susţine propunerea legislativă. „Nu cred că este o idee rea pentru că trebuie să ne obişnuim şi cu principiul de prezumţie a nevinovăţiei. Până când un om este condamnat, nu cred că trebuie să plece de la serviciu. Sunt de acord cu acestă propunere, susţinem”, a spus Dragnea.

În schimb, PNL nu susţine iniţiativa legislativă care ar permite funcţionarilor publici trimişi în judecată pentru corupţie să scape de suspendare.

"Iniţiativa legislativă cu privire la Statutul funcţionarilor publici nu are girul PNL şi nu va fi susţinută. Măsura suspendării de drept din funcţie a funcţionarului public la momentul trimiterii în judecată pentru o serie de infracţiuni prevăzute în legea în vigoare este necesară şi trebuie menţinută. De altfel, acest lucru a fost constatat şi prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale care confirmă necesitatea unor măsuri de natură a asigura integritatea funcţiei publice", a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan.