Două ştiri apărute săptămâna trecută pe portalul eBihoreanul au pus mână de la mână şi i-au tras realităţii româneşti câteva tuşe groase de ironie. Fiecare luată în parte nu reprezenta ceva extrem de neobişnuit, dar puse una lângă alta (şi, întâmplător, chiar au apărut una lângă alta) au creat un binom dureros, iritant şi nedrept. În prima dintre ele era vorba de mazilirea căpitanului echipei de baschet CSM Oradea, în a doua despre condamnarea cu suspendare a unui medic trimis în judecată pentru 235 (douăsutetreizecişicinci) de şpăgi.
Rareş Paşca este cel mai vechi jucător din lotul CSM. După ce a fost desemnat căpitan de echipă s-a ales cu o accidentare ce l-a ţinut mai mult pe banca de rezerve. Pe fondul scăderii de formă a echipei şi a înfrângerilor tot mai dese, atmosfera CSM s-a tensionat, iar după ce jucătorul s-a răţoit la antrenorul Cristian Achim, "conducerea clubului", reunită pesedeşte, în ceas de noapte, a hotărât să-i ia banderola de căpitan şi să-l trimită la echipa a doua. La cea de copii nu puteau să-l exileze, cel mai probabil din pricina înălţimii.
În timp ce Paşca a fost executat cu sânge rece, ca un personaj dintr-un film de Tarantino, medicul Ovidiu Pleşa a primit o pedeapsă cu suspendare după cele 235 de şpăgi încasate "la foc automat" la locul de muncă. Dacă judecătorul ar fi avut duritatea conducerii CSM, doctorul ar fi fost trimis să expertizeze extratereştri pe o planetă de la marginea sistemului solar. Dar aşa, condamnarea cu suspendare sună ca o graţiere, în timp ce poporul primeşte o nouă dovadă că cinstea, corectitudinea şi echitatea sunt poveşti pentru copii.
Revin la baschet. Nu sunt avocatul ex-căpitanului şi nici un cunoscător în ale baschetului (sunt spectator nou în sportul acesta, încă nici nu i-am învăţat toate regulile), dar modul în care a ales CSM să tranşeze problema transformă clubul într-o organizaţie cu reflexe de partid, în care cei indisciplinaţi sau cu alte păreri sunt marginalizaţi ori excluşi (vezi, cel mai recent exemplu al primarului PSD de Iaşi, degradat din cauza unor păreri diferite despre Ordonanţa 13).
Până acum, Paşca pare să fie singurul care plăteşte pentru perioada mai slabă traversată de echipă. Nu a contat că e cel mai vechi din lot, nici că anul acesta îşi va întemeia o familie, nici că plănuia să se retragă din activitate la finalul sezonului. A fost îndepărtat în toiul campionatului ca un ţesut nedorit, dintr-o singură tăietură de bisturiu.
Trist! Dacă în sport, caracterele se testează în perioadele dificile, eleganţa şi distincţia baschetului trebuie dovedite tot atunci. Dar, dacă într-un asemenea mod se dă afară căpitanul, e posibil ca diferenţa pe care o credeam enormă între lumea vulgarului fotbal şi cea a elitistului baschet să nu fie chiar atât de mare. Iar asemănarea este şi mai mare dacă, aşa cum se aude, în învălmăşeala generală ar fi fost pomenite şi câteva mame.