Deși nu au evoluat decât cu câțiva jucători de bază, poloiștii de la CSM Digi Oradea s-au impus clar, luni seară, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, în fața bucureștenilor de la Rapid, în primul joc pe care campionii l-au disputat în noua ediție de campionat a Superligii Naționale.

Elevii antrenorului Kadar Kalman au dispus cu scorul de 18-8, după ce pe sferturi s-au impus cu: 4-0, 4-2, 4-3 și 6-3.

Partida, care a contat pentru prima etapă a noii ediții de campionat, a reprezentat o simplă formalitate pentru orădenii, care s-au impus clar, fără să forțeze. Orădenii și-au luat un avantaj considerabil după primele opt minute, când aveau deja 4-0 pe tabelă, după care s-au distanțat la șase goluri, intrând în pauza mare cu 8-2. Sfertul III a fost cel mai echilibrat, când rapidiștii și-au trecut și ei trei goluri în cont, însă și campionii au marcat de patru ori.

Pe final de partidă diferența a ajuns la zece goluri între cele două combatante, după ce în ultimul sfert bihorenii au înscris de șase ori, iar oaspeții de trei.

Cel mai bun marcator în acest joc a fost Szabo Roland, autor a 5 goluri. L-au urmat Mihnea Gheorghe,  Kovats Viktor și Vojislav Cupic, cu câte 3 reușite, în timp ce de la bucureșteni, Alexandru Samson a marcat, de asemenea, de trei ori.


CSM Digi Oradea – Rapid București 18-8 (4-0,4-2,4-3,6-3)

CSM Digi: Dorin Crețu – Szabo Roland 5 goluri (1 din penalti), Szabo Istvan 3, Alex Popoviciu 1, Ramiro Georgescu 1, Vojislav Ciupic 3, Kovats Viktor 3, Mihnea Gheorghe 3 și Bogdan Remeș. Antrenori: Kadar Kalman și Ciprian Cîmpianu

Rapid: Flaviu Ene și Marcus Florea – Alexandru Albu, Petrișor Dumitru 1, Silviu Pătrașcu, Mircea Mihai 2, Cristian Tănase, Ovidiu Costea, Valentin Olteanu, Dan Rujan, Ionuț Tem 1, Alexandru Samson 3 (1) și Radu Lăzărescu 1. Antrenor: Silviu Ceobanu

Au arbitrat: Adrian Alexandrescu (Oradea) și Mircea Mischian (Cluj Napoca)