Poloiştii de la CSM Digi Oradea au pierdut miercuri seară meciul din debutul grupelor principale ale Ligii Campionilor Europeni, disputat în Germania, la Berlin, cu echipa locală Spandau 04.
Echipa gazdă, vicecampioană a Germaniei, s-a impus cu scorul de 8-6, după un joc echilibrat.
Poloiştii de la Spandau au început bine partida, înscriind chiar din primul minut, iar după primele 8 minute de joc, la prima pauză, conduceau cu 3-1. Din păcate pentru orădeni, şi sfertul II a fost adjudecat de nemţi, ceva mai strâns însă , cu 2-1, astfel că la jumătatea confruntării echipa Spandau conducea cu trei goluri, scor 5-2.
După pauza mare, orădenii au revenit mai motivaţi şi şi-au adjudecat sfertul III, cu 3-2, dar n-au mai putut face mare lucru în ultimele 8 minute, care s-au încheiat la egalitate, 1-1. Astfel, scorul final al jocului a fost 8-6 pentru germani.
Cei mai buni marcatori ai echipei CSM Digi în acest meci au fost Alex Popoviciu şi Vojislav Cupic, autori a câte două goluri, în timp ce Tiberiu Negrean şi Ramiro Georgescu au înscris câte un gol.
De la Spandau s-au remarcat Moritz Oeler, Maurice Jüngling şi Andreas Schlotterbeck, cu câte două goluri fiecare.