Sâmbătă, primul joc este programat de la ora 15.30, iar duminică, cel de-al doilea, de la ora 11. Poloiştii echipei campioane CSM Digi Oradea vor disputa în acest sfârşit de săptămână jocurile derby din Superliga Naţională, cu Steaua, meciuri care sunt foarte importante în privinţa desemnării noii câştigătoare a competiţiei interne din polo-ul românesc.

Mult întărită în vară, formaţia bucureşteană Steaua reprezintă în acest an un rival foarte serios pentru CSM Digi în privinţa titlului naţional şi tocmai de aceea orice rezultat în meciurile directe dintre cele două formaţii va conta foarte mult.

După primele şase etape ale ediţiei 2014-2015 din Superliga Naţională, atât CSM Digi cât şi Steaua au numai victorii acumulate şi punctaj maxim, 36 de lungimi fiecare.

Ultima rundă a turului de campionat le programează pe cele două echipe să se afle în acest weekend însă faţă în faţă. La Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", sâmbătă, mai întâi, de la ora 15.30, şi duminică, de la ora 11, CSM Digi şi Steaua se vor întâlni pentru prima dată în noul sezon.

Având în vedere că CSM Digi evoluează acasă, este foarte important să-şi valorifice avantajul bazinului propriu şi de aceea se doreşte prezenţa suporterilor într-un număr cât mai mare pentru a-i susţine pe elevii antrenorului Dorin Costrăş cu scopul de a face primi paşi către un nou titlu naţional.

Atât CSM Digi cât şi Steaua au la activ 12 victorii, cu patru mai multe decât a III-a clasată în ierarhia generală. Este un duel îndelung aşteptat în condiţiile în care formaţia din capitală a depus eforturi pentru a se întări în acest sezon competiţional. CSM Digi rămâne însă campioana ultimelor opt ediţii desfăşurate şi va încerca să-şi respecte blazonul în propriul fief.

Meciurile de sâmbătă, cu începere de la ora 15:30, şi duminică, de la ora 11, vor fi şi televizate de Digi 24 Oradea şi DigiSport.

Cealaltă formaţie orădeană de polo, CS Crişul evoluează în etapa a VII-a tot acasă, sâmbătă, de la ora 10, mai întâi, cu AMEFA Arad, iar mai apoi, de la ora 14, tot la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu". Va fi un derby pentru locul al V-lea al clasamentului Superligii Naţionale.

În celelalte două duble confruntări ale ultimei runde din tur, în acest sfârşit de săptămână Dinamo va întâlni Sportul Studenţesc, iar Rapid - Poli Cluj.


Clasament:
1 Steaua Bucureşti 12 12 0 0 36
2 CSM Digi Oradea 12 12 0 0 36
3 Sportul Stud. Bucureşti 12 8 0 4 24
4 Dinamo Bucureşti 12 7 1 4 22
5 AMEFA Arad 12 4 1 7 13
6 Crişul Oradea 12 3 0 9 9
7 Rapid Bucureşti 12 1 0 11 3
8 CS Poli Cluj 12 0 0 12 0