De vineri până duminică s-au desfăşurat jocurile etapei a XII-a din Superliga Naţională la polo pe apă. Runda a început chiar cu derby-ul orădean, dubla dintre CS Crişul şi CSM Digi.

Meciurile, programate în Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu", au fost dominate clar de campioni, care am putea spune au avut două antrenamente cu public în compania tinerilor jucători de la Crişul, pe care i-a învins clar de fiecare dată, cu 24-6 şi 20-6.

În primul joc, echipa campioană s-a impus după ce şi-a adjudecat cele patru sferturi cu 4-2, 7-2, 7-1 şi 6-1, principalii marcatori fiind Alexandru Ghiban, Ghiţă Dunca şi Andrei Creţu, fiecare autori a câte 4 goluri. De la Crişul, golurile au fost marcate de Pâmzariu şi Paleacu, câte 3.

În jocul al doilea, elevii antrenoruui Toth Laszlo au mai redus motoarele, adjudecându-şi jocul "doar" cu 20-6, după ce s-au impus pe sferturi cu 7-3, 5-1, 5-1 şi 3-1. Bogdan Cîmpeanu, de la CSM Digi, cu 5 goluri, şi Freundlich, de la Crişul, cu 4 reuşite, au fost principalii marcatori ai jocului.

CSM Digi a acumulat, astfel, punctaj maxim şi ocupă de detaşat prima poziţie, în timp ce CS Crişul se situează a VI-a în ierarhia la zi, cu 16 puncte.


Crişul Oradea - CSM Digi Oradea 6-24 (2-4, 2-7, 1-7, 1-6) şi 6-20 (3-7, 1-5, 1-5, 1-3)

Marcatori Crişul Oradea: Pâmzariu 3+0 goluri, Paleacu 3+0, Freundlich 0+4, Sfârle 0+2 goluri.

Marcatori CSM Digi Oradea: Ghiban 4+2 goluri, Dunca 4+3, A. Creţu 4+1, Samuilă 3+2, Matei 3+1, Diaconu 2+3, Popoviciu 2+0, B. Cîmpeanu 1+5, Szabo Botond 1+3 goluri.

Dintre celelalte dispute ale etapei s-a mai remarcat, în special, derby-ul bucureştean dintre Steaua şi Dinamo. Meciurile, echilibrate, s-au încheiat cu victorii la limită, de-o parte şi de cealaltă, fiindcă eternele rivale bucureştene şi-au împărţit succesele în această dublă.


Rezultatele meciurilor din etapa a XII-a a Superligii Naţionale la polo:

Crişul Oradea - CSM Digi Oradea 6-24 şi 6-20
Sportul Studenţesc - AMEFA Arad 7 - 7 şi 8-4
Poli Cluj - Rapid Bucureşti 10-8 şi 9-5
Steaua Bucureşti - Dinamo Bucureşti 8-9 şi 8-7


Clasament:

1 CSM Digi Oradea 24 j 72 p
2 Dinamo Bucureşti 24 j 57 p
3 Steaua Bucureşti 24 j 57 p
4 AMEFA Arad 24 j 31 p
5 Sportul Stud. Bucureşti 24 j 31 p
6 Crişul Oradea 24 j 16 p
7 Rapid Bucureşti 24 j 15 p
8 CS Poli Cluj 24 j 7 p