Baschetbaliştii echipei orădene CSM au obţinut o victorie importantă sâmbătă la Bucureşti, în cadrul etapei a XXIII-a a sezonului regulat din Liga Naţională. Elevii antrenorului Cristian Achim au întâlnit Steaua CSM Eximbank, formaţie pe care au întrecut-o la o diferenţă de 14 puncte, cu scorul de 97-83, după ce la jumătatea confruntării orădenii conduceau cu 36-30.
Jucătorii formaţiei orădene s-au mobilizat foarte bine în faţa unui adversar aflat "pe val", după câteva victorii consecutive.
Primul sfert a avut o notă de echilibru, dar s-a încheiat cu avantajul de trei puncte al gazdelor, care au marcat 22 de puncte, faţă de numai 19 ale bihorenilor. Următoarele zece minute au adus o revenire spectaculoasă a CSM-ului orădean, care a trecut la conducere după acest interval a înscris 17 puncte, faţa numai 8 ale bucureştenilor.
Şi după pauza mare, orădenii s-au distanţat pe tabelă, etalând un joc foarte bun în atac, astfel că în sfertul al treilea ei au marcat numai puţin decât 35 de puncte, primind 26.
Având avantajul de 15 puncte, scor 71-56, elevii antrenorului Cristian Achim au redus tempo-ul în ultimul sfert, dar tot au reuşit să-şi adjudece o victorie clară, la o diferenţă de 14 puncte, după ce în acest interval raportul punctelor înscrise a aparţinut steliştilor, cu 27-26.
Titus Nicoară a fost principalul marcator de la orădeni în acest joc, cu 23 de puncte, el fiind secondat de Daniel Dillon, cu 19 puncte şi de Wiliam Franklin, autor a 17 puncte. De la bucureşteni s-a remarcat în special Bozo Durasovic, cu 19 puncte la activ.
Cel puţin până la jocurile Asesoftului şi Atlassibului din această etapă, această victorie o propulsează pe echipa orădeană din nou pe primul loc al clasamentului. De asemenea, victoria cu Steaua a dat o mai mare siguranţă în realizarea obiectivului de a încheia sezonul regulat între primele patru formaţii.
Steaua CSM Eximbank - CSM Oradea 83 - 97 (22 - 19, 8 - 17, 26 - 35, 27 - 26)
Sala: Mihai Viteazul
Arbitri: Marius Ciulin, Alin Faur şi Istvan Bertalan
Comisar FRB: Romi Stănciulescu
Principali marcatori Steaua CSM: Bozo Durasovic 19 puncte, Virgil Stănescu 14, Gregory Ronald Mangano 11 şi Robert Nyakundi 10 puncte.
Marcatori CSM Oradea: Titus Nicoară 23 puncte, Daniel James Dillon 19, Wiliam Edward Franklin 17, Zarko Comagic 11, Reinar Hallik 9, Sean Morgan Denison 7, Vujadin Subotic 6, Daniel Popescu 3 şi Bogdan Ţîbîrnă 2 puncte.
Etapa a XXIII-a a Ligii Naţionale de baschet masculin:
Joi:
Concordia Chiajna - Farul Constanţa 85-57
Sâmbătă:
Steaua CSM Eximbank - CS Municipal Oradea 83-97
BC Mureş Tg. Mureş - CS Energia Rovinari 64-53
SCM U Craiova - Gaz Metan Mediaş 106-78
Duminică:
Ora 19.30 U-BT-Mobitelco Cluj - CSU Asesoft Ploieşti (Digi Sport)
Luni:
Ora 18.00 CSU Atlassib Sibiu - BC Timişoara (Digi Sport)
31 martie:
BC Timba Timişoara - BCM U Piteşti
Clasament:
1. CS Municipal Oradea 17/6 40
2. CSU Atlassib Sibiu 17/5 39
3. BC Mureş Tg. Mureş 16/7 39
4. CSU Asesoft Ploieşti 17/5 39
5. SCM U Craiova 15/8 38
6. U-BT-Mobitelco Cluj 15/6 36
7. CS Energia Rovinari 12/11 35
8. Steaua CSM Eximbank 12/11 35
9. BCM U Piteşti 12/10 34
10. BC Timişoara 10/12 32
11. CS Gaz Metan Mediaş 8/14 30
12. BC Timba Timişoara 3/19 25
13. CS Concordia Chiajna 2/21 25
14. CS BC Farul Constanţa 1/22 24