Nimeni nu se aştepta la un succes al echipei CSM Oradea la Otopeni, şi cu atât mai mult la maniera categorică în care orădenii au reuşit să se impună în meciul disputat miercuri seară.

Primul sfert a fost echilibrat şi încheiat cu 19-17 în favoarea echipei orădene. Şi după sfertul secund echilibrul s-a păstrat, pauza mare găsindu-i însă pe orădeni cu avantaj de trei puncte pe tabelă: 34-37.

Imediat după debutul sfertului trei orădenii au început să cedeze teren. Se părea că CS Otopeni, favorita hârtiei, va încheia conturile cu gruparea orădeană, când, înaintea ultimului sfert, a preluat conducerea cu 58-53. Dar începutul sfertului patru avea să se remarce prin revenirea echipei orădene pe tabelă. Cu cinci minute şi jumătate înainte de finalul partidei, orădenii au marcat prin Mitchell şi au preluat conducerea: 66-65.

Time-out-ul cerut de Otopeni nu a ajutat gazdele. Mai mult, Marici a reuşit la atacul următor o aruncare de trei puncte pentru 65-69, iar bascheţii bucureştenilor erau de plumb! Mandici a fost ţinta preferată a faulturilor, dar sârbul a excelat la libere, iar americanul Mitchell i-a liniştit pe toţi cu alte trei puncte.

Lazar şi compania au tocat bine de tot defensiva Otopeniului, echipă care n-a mai reuşit decât patru puncte în ultimele şase minute de joc. Scor final: CS Otopeni - CSM Oradea 69-84 (17-19, 17-18, 24-16, 11-31).

De precizat că experimentatul Andjelko Mandici a făcut un joc de excepţie realizând 27 de puncte, americanul Mitchel a marcat 16 puncte, iar sârbii Gnjato şi Marici cu strâns câte 11 puncte.


CLASAMENT

1. CSU Ploieşti 18/3 39
2. U-Mobitelco Cluj 18/2 38
3. Gaz-Metan Mediaş 17/4 38
4. CSU Atlassib Sibiu 15/6 36
5. BCM U Piteşti 12/10 34
6. CS Otopeni 12/9 33
7. Energia Rovinari 10/11 31
8. ELBA Timişoara 12/9 33

9. Steaua Turabo 10/11 31
10. BCM Tg Mureş 10/11 31
11. CSM ORADEA 9/12 30
12. CSM Bucureşti 8/14 30
13. Dinamo Bucureşti 7/14 28
14. BC Gladiator Cluj 5/15 25
15. SCM U Craiova 3/18 24
16. CSU Braşov 2/19 23