Vicecampioana CSM Oradea a egalat scorul general al finalei Superligii Naționale de polo masculin, după ce duminică a învins-o pe Steaua București cu 15-13, în propriul bazin "Ioan Alexandrescu". Astfel, scorul la general a devenit 2-2, iar meciul decisiv, care va stabili campioana României, se va disputa pe 30 mai, în București.

Pe reprize, scorul a fost 3-4, 5-5, 6-2 și 1-2.

În primele trei partide ale finalei, CSM Oradea a câștigat primul joc cu 13-12, însă Steaua București le-a adjudecat pe următoarele două, cu 11-9 și 13-12.

Cele două rivale s-au întâlnit deja în acest sezon și în finala Cupei României, unde Steaua a cucerit trofeul. Totodată, cele două echipe s-au duelat și în Liga Campionilor, unde doar CSM Oradea a reușit calificarea în faza Top 8.

În drumul spre finala Superligii Naționale, Steaua a eliminat Rapid București cu scorul general de 2-0, în timp ce CSM Oradea a trecut de vicecampioana Dinamo București cu scorul general de 2-1. Dinamo a câștigat medalia de bronz în fața Rapidului, cu 3-0 la general.

Steaua București a dominat ultimele opt sezoane, fiind campioană consecutiv, iar acum luptă pentru al 21-lea titlu național din palmares. În același timp, CSM Oradea încearcă să cucerească al 10-lea titlu național din istoria clubului.

În meciul de vineri seara, care s-a încheiat cu victoria Stelei (13-12), orădenii au avut un start slab, fiind conduși la un moment dat cu 2-7. Însă după intervenția tehnică a antrenorului Petar Kovacevic, echipa a revenit spectaculos și a reușit să egaleze. Finalul meciului a fost extrem de tensionat, Steaua impunându-se prin golul marcat în ultimele trei minute de Ivan Zivkovic.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!