Poloiştii de la CSM Oradea încep în acest sfârşit de săptămână seria jocurilor din noua ediţie a campionatului Superligii Naţionale.

Sâmbătă, jucătorii pregătiţi de Ciprian Cîmpianu şi Christian Sandor vor susţine primul duel, în compania celor de la Rapid Bucureşti.

Jocul este programat cu începere de la ora 16, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”

După cum anunţă conducerea clubului bihorean, intrarea publicului la meci va fi liberă. De asemenea, jocul va putea fi urmărit în transmisiune directă pe canalul YouTube al Federației Române de Polo.

Echipa CSM Oradea a disputat deja nouă meciuri oficiale în actualul sezon, după ce a evoluat în LEN Champions League, Cupa României și LEN EuroCup. În aceste jocuri, bihorenii au obţinut trei victorii și au suferit șase înfrângeri.

De altfel, aşa cum precizează şi conducerea clubului CSM, pe site-ul oficial, luna septembrie din acest an a fost una dintre cele mai solicitante ca număr de meciuri din istoria secției de polo de la clubul orădean.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!