În premieră în istoria clubului orădean CSM, echipa de baschet s-a calificat în finala Cupei României după ce a învins, vineri seară, în sala de la Ploieşti, formaţia BCM U Piteşti, cu scorul 86-84.

CSM Oradea a început partida, una intens disputată, cu William Franklin, Radovan Markovic, Daniel Dillon, Titus Nicoară şi Sean Denison. Pe parcursul primelor trei sferturi meciul a fost echilibrat, însă în cel de-al patrulea orădenii au reuşit la un moment dat să conducă chiar şi cu zece puncte. Totuşi, pe finalul meciului, în urma mai multor greşeli ale orădenilor, extrem de motivaţi, piteştenii au reuşit să se apropie. Astfel, cu 13 secunde înainte de final scorul a devenit 70-68 în favoarea CSM Oradea.

După un time-out cerut de Cristian Achim, Daniel Dillon a fost faultat însă a reuşit să transforme doar una dintre cele două lovituri libere. Orădenii i-au faultat apoi pe piteşteni, astfel că Tutt a primit două lovituri de pedeapsă. A înscris-o pe prima, iar pe a doua a ratat-o intenţionat, astfel încât baschetbaliştii BCM U Piteşti au reuşit să recupereze sub coş şi să egaleze formaţia orădeană, la 71.

În prelungiri, Oradea a început bine şi s-a distanţat la şase puncte, dar piteştenii au reuşit să revină şi să le dea din nou emoţii orădenilor. După mai multe faulturi intenţionate de ambele părţi, pe rând, orădenii şi piteştenii au transformat lovituri libere.

În ultimele cinci secunde, când antrenorul Cristian Achim l-a trimis din nou în teren pe pivotul Sean Denison - deşi acesta fusese accidentat şi avea capul bandajat - baschetbaliştii de la BCM U Piteşti au primit două lovituri libere la scorul de 86-83.

Au transformat-o pe prima, iar pe a doua au ratat-o, din nou, intenţionat. De această dată, însă, nu au reuşit să şi recupereze, mingea fiind "răpită" de orădeni, care şi-au asigurat astfel victoria cu scorul de 86-84 şi s-au calificat pentru prima oară în finala Cupei României. Baschetbaliştii de la CSM au fost încurajaţi din sală de circa 20 de suporteri care s-au deplasat la Ploieşti pentru turneul final.

CSM Oradea va juca sâmbătă, de la ora 18.45, finala acestei competiţii împotriva echipei Energia Rovinari, care a învins, surprinzător, tot vineri seara, gazda turneului, CSU Asesoft Ploieşti.