Conducerea echipei masculine de baschet CSM U Oradea se desparte de Adrian Guţoaia, jucătorul adus la începutul campionatului de la campioana CSU Asesoft Ploieşti, dar care n-a dat satisfacţia scontată, având în vedere că în cele mai multe partide nu a putut intra pe teren din cauza accidentărilor.

CSM U Oradea a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că cele două părţi au convenit asupra rezilierii contractului, "despărţirea având efect imediat".

Sosit în vara anului 2014, în calitate de campion naţional şi de component de bază al echipei României, sportivul originar din Galaţi a avut parte de ghinion, accidentându-se grav la câteva zile după ce a început antrenamentele alături de roş-albaştri. Guţoaia nu a reuşit să se refacă de pe urma accidentării.

Un control amănunţit asupra genunchiului rănit, efectuat după încheierea primei jumătăţi de sezon, a relevat vechi leziuni ale cartilajului, precum şi una de ligament încrucişat anterior care trebuia reparată pe cale chirurgicală.

"După ce a fost supus operaţiei, conducerea CSM-ului şi jucătorul au purtat discuţii în ceea ce priveşte posibilitatea continuării colaborării. Au fost luate în considerare mai multe variante, însă în cele din urmă părţile au convenit să încheie colaborarea pe cale amiabilă", se mai arată în comunicatul echipei orădene de baschet.

Potrivit aceleiaşi informări, CSM U Oradea şi Adrian Guţoaia nu exclud o eventuală colaborare pe viitor. "Conducerea CSM-U Oradea îi mulţumeşte lui Adi Guţoaia pentru profesionalismul de care a dat dovadă, îi transmite o revenire grabnică în activitatea competiţională şi succes atât în plan profesional, cât şi personal", se mai arată în comunicatul conducerii echipei orădene de baschet.