O nouă școală, cu o capacitate de 1.250 de elevi, va fi construită în cartierul Nufărul din Oradea, pe strada Tompa Mihály nr. 36. Primăria Oradea a anunțat joi că proiectul, așteptat de mai mulți ani, a primit finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027.

Valoarea totală a investiției este de 247,7 milioane lei, cu TVA inclusă, din care finanțarea nerambursabilă aprobată este de 65,4 milioane lei. 

Construcția noii unități de învățământ se află în procedura de licitație pentru proiectare și execuție. Lansată în februarie 2025, licitația a atras 10 ofertanți, dar nu a fost până acum adjudecată de Primărie.

Noua școală va fi formată din două corpuri de clădire. Unul va fi destinat sălilor de clasă, laboratoarelor și activităților administrative, iar celălalt va găzdui activități sportive și festivități. Între cele două clădiri vor fi amenajate și terenuri de sport exterioare.

Corpul principal al școlii va avea o suprafață construită de 3.396 mp și o suprafață desfășurată de aproape 14.942 mp. Clădirea va avea demisol parțial, parter, două etaje și un al treilea etaj parțial.

În total, noua unitate de învățământ va avea 50 de săli de clasă, laboratoare pentru chimie, fizică, informatică și biologie, o sală profesorală cu sală de conferințe și o bibliotecă.

Primăria susține că investiția face parte din demersurile de extindere și modernizare a infrastructurii școlare din Oradea. 

Școala nouă din Nufărul este așteptată de mai mulți ani, în contextul în care principala unitate de învățământ din cartier, Colegiul Național Onisifor Ghibu, primește mai multe cereri de înscriere decât capacitatea în săli, motiv pentru care are mai multe clase în spații închiriate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!