Ştiaţi că primul aquapark din Oradea are şi un obelisc? Ei bine, îl are, deşi nu acesta a fost scopul iniţial. Inclus în proiect pentru a creşte punctajul acordat de finanţatorul european, bazinul de sărituri din Aquapark-ul Nymphaea este, la finalul investiţiei, nefuncţional. Şi asta deoarece în proiect nu au fost prevăzuţi bani pentru dotările tehnice minine şi nici măcar pentru echipamente esenţiale precum trambulinele elastice de pe care se fac săriturile.

Culmea e că în luna iulie aici sunt programate deja două campionate naţionale...

Acrobaţi în apă

Mulţi orădeni nu ştiu că oraşul are o tradiţie bogată într-un sport spectaculos şi periculos: sărituri în apă. Înainte de 1989, Oradea a şi dat mai mulţi campioni naţionali, balcanici şi europeni, ba chiar şi participanţi la Jocurile Olimpice din 1972 şi 1980.

Pe vremuri, aceştia se pregăteau la bazinul descoperit din Ştrandul Dinamo. După Revoluţie, însă, odată cu plecarea în străinătate a multor performeri şi antrenori, disciplina a intrat în declin. Tocmai de aceea, veteranii s-au bucurat când în proiectul de realizare a primului aquapark din Oradea municipalitatea a inclus şi un mini-complex cu un bazin de înot la dimensiuni olimpice şi unul pentru sărituri după standardele Federaţiei Internaţionale de Nataţie (FINA).

Piscina de sărituri e adâncă de 5 metri şi lată de 25 metri, fiind prevăzută cu platforme la 1, 3, 5, 7,5 şi 10 metri, plus una de antrenament la 2,5 metri înălţime. Pe parcursul lucrărilor, în bazin a fost introdusă şi o instalaţie cu bule care, odată activată, "sparge" apa aşa încât săritorii să nu se rănească în cazul unui plonjon nereuşit.

Acces restricţionat

Mircea Mălan, viceprimar OradeaBazinul de sărituri a fost proiectat pentru profesionişti şi competiţii de talie internaţională. Deşi regulamentul de funcţionare nu a fost aprobat încă, reprezentanţii municipalităţii spun că accesul amatorilor va fi restricţionat, mai ales la platformele superioare, pentru a se evita accidentele. "Vom analiza până la ce înălţime să lăsăm amatorii să urce. De altfel, accesul la bazin se va taxa probabil suplimentar, similar zonei SPA", spune viceprimarul Mircea Mălan (foto).

La jumătatea lunii martie, municipalitatea a anunţat că finalizarea lucrărilor la primul aquapark din Oradea a fost amânată din cauza unor infiltraţii descoperite tocmai la bazinul de sărituri. "Problemele s-au rezolvat între timp şi s-a procedat la placarea bazinului. Până în 15 aprilie toate lucrările vor fi gata", anunţă Mălan.

Totuşi, piscina e departe de a fi funcţională. Hibele sunt multe şi pornesc de la faptul că, deşi proiectat pentru competiţii, nu are dotările minime necesare pentru a le putea găzdui. Mai exact, îi lipsesc trambulinele elastice speciale şi suprafeţele antiderapante asociate acestora, precum şi tribunele pentru spectatori, cabinele pentru arbitri, tabele electronice de afişaj şi instalaţiile electrice şi de sonorizare.

"În proiect nu a existat finanţare suficientă pentru ele", susţine viceprimarul. Cu alte cuvinte, alte obiective din aquapark au fost prioritare. Numai că, în lipsa dotărilor, bazinul pentru sărituri proiectat la standarde FINA devine o simplă piscină cu un "turn".

Competiţii fără bazin

Culmea, cu acordul municipalităţii, aici au fost programate pentru luna iulie două competiţii naţionale de sărituri în apă, campionatul naţional de cadeţi şi campionatul naţional de seniori. De altfel, săptămâna trecută, preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a venit la Oradea şi a vizitat aquapark-ul împreună cu viceprimarul Huszar Istvan, vrând să afle dacă bazinul va fi funcţional şi acreditat de FINA până la vară.

Acum, edilii încearcă să găsească soluţii. Prima a şi fost aprobată joia trecută, în şedinţa de Consiliu Local, când bugetul a fost rectificat pentru alocarea a 200.000 lei către Administraţia Domeniului Public, care va administra aquapark-ul, pentru achiziţia unora dintre dotări.

Soluţii în grabă

Eduard Florea, city managerBanii sunt puţini, dat fiind faptul că pentru toate investiţiile suma necesară s-ar ridica, potrivit unor calcule, la 2-300.000 euro. "În această sumă sunt incluse tribune cu peste 1.000 de locuri, cabină de arbitri cu echipamentele tehnice omologate de măsurare, o tabelă electronică, trambuline elastice şi covoare antiderapante", spune city-managerul Eduard Florea (foto).

Cum Primăria nu are banii, soluţia de compromis ar fi cumpărarea doar a echipamentelor absolut necesare. "Ne-am gândit ca cei 200.000 lei să servească la achiziţia trambulinelor omologate şi a covoarelor antiderapante. Alte lucruri, cum sunt tribunele şi celelalte instalaţii, le vom închiria. Spre exemplu, o parte din tribunele de la Sala Sporturilor sunt mobile şi ar putea fi folosite şi aici", adaugă city-managerul. De asemenea, pentru logistica necesară celor 2 competiţii, municipalitatea a mai alocat 10.000 lei din bugetul evenimentelor pe 2016.

Cine sare?

Chiar şi dacă organizarea concursurilor va fi în regulă, problema exploatării pe termen lung a bazinului de sărituri rămâne. O soluţie viabilă a fost deja propusă edililor de un grup de foşti campioni, care au formulat o notă de fundamentare pentru înfiinţarea unei secţii de sărituri în apă şi acrobatică la Clubul Sportiv Municipal. Astfel, s-ar putea revitaliza un sport care a adus oraşului o sumedenie de titluri.

Andrei Bondor, patron SintezisÎn document, unul dintre autori, antrenorul şi arbitrul Andrei Bondor (foto), propune un parteneriat public-privat, el fiind dispus să aloce anual, prin firma Sintezis, 10.000 euro. În plus, fosta campioană Szakadati Beatrix a acceptat postura de antrenor coordonator. Ce-i drept, pentru funcţionarea unei asemenea secţii, municipalitatea ar trebui să asigure şi o sală de gimnastică necesară pentru antrenamente, plus acces la vestiare, care nu au fost gândite alături de bazinul pentru sărituri. De asemenea, specialiştii spun că piscina ar trebui acoperită, astfel încât să poată găzdui antrenamente şi competiţii pe tot parcursul anului.

Deocamdată, însă, propunerea "veteranilor" a rămas fără răspuns. Edilii recunosc că o astfel de secţie ar fi binevenită, dar nu şi-au asumat până acum înfiinţarea ei. Aşa că, deocamdată, viitorul celui mai modern bazin pentru sărituri din ţară este, cum s-ar zice, în voia valurilor...


EPOPEEA NYMPHAEA
Proiect întârziat

Realizarea unui aquapark în Oradea s-a dovedit a fi o sarcină deloc uşoară. După ce primii proiectanţi au greşit amplasând prost infrastructura şi aparatura, dar şi subdimensionând parcările şi vestiarele, în 2013 firmele Interpark (Ungaria) şi Poliart au majorat în baza unui nou proiect numărul locurilor de parcare (de la 238 la 311), au lărgit căile de acces şi a crescut (de la 140 la 1.000) şi numărul dulapurilor din vestiare. În plus, conductele au fost trase prin spaţii tehnice, pentru ca pe viitor reparaţiile să nu implice spărturi şi săpături.

În total, Nymphaea va avea 10 tobogane, din care unul înalt de 18 metri şi lung de 220 metri, 12 bazine interioare şi 6 exterioare (între care şi cele de dimensiuni olimpice pentru înot şi sărituri), încă unul cu valuri şi un altul pentru copii.

În februarie 2015, execuţia lucrărilor a fost atribuită, pentru 88,3 milioane lei, firmei Kesz Epito es Szerelo Zrt Szeged (Ungaria), care avea 10 luni să termine lucrarea. Din cauza mai multor întârzieri, aquapark-ul va fi predat abia pe 15 aprilie, urmând ca ADP Oradea să-şi ia un răgaz pentru testarea bazinelor şi echipamentelor. Deocamdată, municipalitatea nu a stabilit nici tarifele şi nici data inaugurării aquapark-ului.