Nu lăsaţi viitorul copilului dumneavoastră la voia întâmplării! Inagurat vineri seară, Centrul de educaţie şi consiliere Mentorya din strada Rovine nr 6 pune la dispoziţia copiilor de orice vârstă nu mai puţin de 25 de programe de dezvoltare, inclusiv în limba maghiară, de la cursuri de flaut, pictură şi ecologie la logopedie, educaţie parentală şi consiliere psihologică.

Conceput să ajute la perfecţionarea copiilor de orice vârstă, centrul Mentorya e singurul din ţară care oferă programe de dezvoltare pentru toate tipurile de inteligenţă, de la cea logică până la cea lingvistică şi muzicală. "Nu există copil sau părinte care să vină în centru la noi şi să nu găsească măcar un program care să îi placă", spune psihologul Ioana Grigorescu.

Sub îndrumarea a nu mai puţin de 12 specialişti, de la psihologi la profesori de dans, desen, limbi străine sau muzică, preşcolarii învaţă să coopereze, îşi fac prieteni, vorbesc în engleză, cântă, desenează. "Copiii învaţă că nu suntem în competiţie, că facem o echipă, şi fiecare trebuie să îşi accepte colegii şi să coopeereze, lucru care îi va ajuta în viaţă", explică şi psihologul Andrei Leahu.

La fel, şcolarii sunt instruiţi cum să relaţioneze cu colegii sau să depăşească problemele specifice, liceenii pot obţine sfaturi de orientare şcolară sau în carieră, iar adolescenţii sunt îndrumaţi să treacă pentru criza specifică vârstei.

"Centrul derulează programe pentru adolescenţi concepute anume să prevină problemele de comportament, consumul de substanţe interzise, iar aceştia să înveţe să comunice cu părinţii lor. Sub supravegherea unui psiholog se organizează jocuri în care tinerii sunt puşi să joace rolul propriilor părinţi, pentru a înţelege mai uşor cum gândesc aceştia şi de ce reacţionează într-un anumit fel", povesteşte Leahu.

În plus, Mentorya mai oferă programe de logopedie, consiliere psihologică şi psihoterapie. De-a lungul orei, părinţii pot aştepta într-o sală special amenajată sau pot urma şi ei cursuri de parenting, de îngrijire a sarcinii sau altele.

"Centrul are sediul la un minut de principala arteră pietonală a oraşului. În intervalul în care copilul este la curs, părintele poate să iasă la plimbare pe strada Republicii, poate aştepta într-o sală special amenajată sau poate participa, la rândul său, la diferite programe în care să înveţe îndrumaţi de specialişti ce să facă cu copiii în diferite situaţii, cum să îi educe şi cum să prevină problemele fiecărei vârste în parte", spune Ioana Grigorescu.

Centrul de educaţie şi consiliere Mentorya este deschis zilnic între orele 12.00-20.00 de-a lungul întregului an şcolar, iar cursurile sunt de o oră pe săptămână în clase de cel mult opt copii. Doritorii pot obţine informaţii suplimentare despre programe la telefon 0740.314.018, pe e-mail la mentorya@gmail.com sau pe pagina Mentorya de pe Facebook.